Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinu Damaschin a murit la proces! Nu se mai putea deplasa singur, fusese adus pe braţe! "Nu a putut scoate niciun cuvânt în sala de judecată, era foarte slăbit"

Publicat in Cancan, vineri 17 februarie 2012 ·

De mai bine de două luni el se afla în greva foamei.

"Protectorul" Monicăi Gabor, aşa cum se autointitula el, se afla în arest preventiv, fiind acuzat de proxenetism, trafic de minori si constituire de grup organizat, anunţă Realitatea TV.

Avocatul lui Dinu Damaschin susţine că băcăuanul nu mai mâncase nimic încă din prima zi de când a fost reţinut, 22 decembrie 2011. El aştepta decizia magistraţilor, care stabileau dacă va mai rămâne sau nu în arest.

"Astăzi a fost recursul la decizia de prelungire a arestării. Nu a putut scoate niciun cuvânt în sala de judecată, era foarte slăbit. Nu vă pot spune care a fost cauza decesului", a declarat Petre Ivaşcu.

"Nu este pentru prima oară când face greva foamei. A făcut acelaşi lucru şi înainte de Revoluţie. Voia să tragă un semnal de alarmă asupra nevinovăţiei sale", a completat avocatul.

"S-a judecat cauza, a rămas în pronunţare, iar până când completul a deliberat lui Dinu Damaschin i s-a făcut rău.S-a încercat resuscitarea sa timp de 40 de minute, dar totul a fost în zadar. La faţa locului au venit două ambulanţe", a spus Cătălin Şerban, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Bacău.

Omul de afaceri slăbise în jur de 35 de kilograme în ultima perioadă.

Petre Ivaşcu susţine că Dinu Damaschin era acuzat că joacă teatru, deşi era foarte clar că este foarte slăbit şi are mari probleme de sănătate. Astăzi el a fost adus pe braţe în sala de judecată, pentru că nu se mai putea deplasa singur.

"Analizele medicale făcute demonstrau că are probleme de sănătate", a explicat avocatul, care crede că Dinu Damaschin ar fi trebuit ţinut în permanenţă sub supraveghere medicală.

În urmă cu mai puţin de o lună, lui Dinu Damaschin i s-a făcut rău în arest. El fusese transportat la Spitalul Judetean Bacau, unde medicii i-au administrat vitamine si a fost supus unui examen e

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 3 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 5 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°