- Este cea mai cunoscuta si prolifica traducatoare din Romania, cu un palmares demn de Cartea Recordurilor. Personalitate seducatoare, din ecuatia careia vitalitatea si umorul n-au lipsit niciodata, Antoaneta Ralian e si o povestitoare cu har. Propriul ei destin, implinit cu entuziasm si pasiune, ar putea fi oricand subiect de roman. La varsta rememorarilor, despre iubirile, pasiunile si renuntarile unei vieti -
- Ati citit, de-a lungul timpului, sute sau chiar mii de carti. Dintre toate povestile de dragoste ale literaturii, pe care v-ar fi placut sa o traiti ?
- Oh, e greu de spus. Mi-au placut, desigur, povestea lui Romeo si a Julietei, a lui Tristan si a Isoldei, a Francescai da Rimini si a lui Paolo Malatesta, dar totusi le-am simtit foarte departe de mine. Nu era genul de dragoste pe care sa o doresc pentru mine. Eu sunt o romantica anti-romantica. Dispretuiesc melodrama, dar imi place dragostea, cu ritualurile ei. Chiar acum, la varsta mea matusalemica, imi plac romanele si filmele de dragoste (dar nu cele siropoase). Mi-e rusine de mine, dar mi se mai intampla la unele filme sa-mi simt ochii umezi. E cam romantios ce zic, iar romantismul e azi repudiat.
- Sa se fi pierdut ceva de-a lungul timpului, atunci cand vine vorba de dragoste?
- Da, categoric. S-a pierdut acea nota romantica pe care o presupune dragostea, acea nota cavalereasca si visatoare. S-a pierdut misterul. Or, dragostea se naste din mister, din putin necunoscut, din asteptarea aceea incarcata de magie. Parca si imbracamintea de altadata avea in ea ceva mai voluptuos. Nu ascundea chiar tot, existau decolteuri, falduri, rotunjimi, in care ghiceai promisiuni, care trezeau dorinta unui barbat. Dar nu asta mi se pare grav, ci faptul ca azi sentimentul a fost substituit de senzualitate. Oamenii isi vorbesc doar cu trupurile. Unde s-a pierdut placerea de a c
