Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU. Diabetul de tip II ar putea fi ameliorat prin intervenţii chirurgicale de slăbit

Publicat in Gandul, vineri 17 februarie 2012 ·

Un studiu realizat de organizaţia britanică National Bariatric Surgery Registry arată că diabetul zaharat de tip II poate fi ameliorat cu ajutorul intervenţiilor chirurgicale pentru scăderea în greutate. Oamenii de ştiinţă susţin că această descoperire ar putea fi ajuta la tratarea a două dintre cele mai răspândite boli cronice netransmisibile ale secolului: diabetul şi obezitatea.

Liposelecţia cu ultrasunete, cea mai avansată tehnică de remodelare corporală, diponibilă şi la noi în ţară, devine astfel, pe lângă o metodă de chirurgie estetică, şi o speranţă pentru bolnavii de diabet. Spre deosebire de procedura clasică de lipoaspiraţie, această metodă selectează grăsimea fără a afecta celelalte ţesuturi din zona tratată (vase de sânge, nervi, ţesuturi de legătură), reducând cu maximă precizie ţesutul adipos.

Pe lângă rezultatele precise, recuperarea se face rapid şi cu disconfort minim, indică medicii esteticieni. Având în vedere că liposelecţia poate fi folosită cu succes şi pentru reducerea grăsimii de pe zone mai mari ale corpului, această procedură este o opţiune viabilă pentru pacienţii supraponderali, susţin specialiştii.

Statisticile de specialitate arată că în lume aproape un miliard de oameni sunt supraponderali, iar aproximativ 90% dintre persoanele obeze primesc diagnosticul de diabet de tipul II. În acest context se poate vorbi despre diabet şi obezitate în termeni de epidemii mondiale, afirmă specialiştii.

Cercetările britanicilor, efectuate pe un eşantion de 379 de pacienţi, arată că 50% dintre participanţii obezi cu diabet nu mai prezentau semnele acestei boli după un an de la efectuarea operaţiei de scădere în greutate. De asemenea, la doi ani de la operaţie, procentul voluntarilor bolnavi de diabet de tip II care au apelat la o intervenţie de remodelare corporală s-a ridicat la 86%.

„Intervenţiile chirurgicale de s

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Unde se află George Simion, în timp ce Nicușor Dan participă la dezbaterea de la Antena 3

HotNews acum o ora
Antena 3 CNN organizează marți seară o dezbatere între cei doi candidați intrați în turul doi al alegerilor prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion. Deși ambii au fost invitați, liderul AUR nu participă la evenimentul televizat, postul de știri

George Simion, despre românii din diaspora: Trebuie să continue ceea ce fac acolo, că fac bine

Mediafax acum 2 ore
George Simion a răspuns că românii din diaspora ar trebui sprijiniţi prin instituţiile statului din străinătate, cum ar fi consulatele sau ambasadele. „În primul rând, românii noştri din Italia, din Spania, din Germania, din Anglia şi din multe alte

Curtea de Apel Cluj a respins cererea Bankwatch de oprire a lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podişor. Mesajul lui Burduja

Gandul acum o ora
Curtea de Apel Cluj a respins marți cererea Bankwatch de suspendare a autorizaţiei de construire şi de oprire a lucrărilor la proiectul gazoductului Tuzla-Podişor. Lucrarea este finalizată în proporţie de peste 95% şi va aduce gazul din Marea Neagră

Nicușor Dan nu exclude un premier PSD dacă va câștiga alegerile prezidențiale: „Nu pot să dau un răspuns în momentul acesta”

Libertatea acum 11 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat luni, 12 mai, la Digi24, că și-l dorește premier pe Ilie Bolojan dacă va ajunge președinte, dar a adăugat că nu poate garanta acest lucru.

Netanyahu anunță că armata israeliană va intra „cu forță deplină” în Gaza „pentru a finaliza operațiunea”

HotNews acum 3 ore
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că armata va intra în Gaza „cu forță deplină” în următoarele zile, conform comunicatului transmis marți de biroul său, relatează AFP. „Chiar în zilele următoare, vom intra cu forță deplină pentr

Tánczos Barna: România va încasa 1,3 miliarde de euro, pe 10 iunie, din tranșa a treia din PNRR

Gandul acum 5 ore
„România va încasa, pe 10 iunie, 1,3 miliarde euro din tranșa a treia de plată pentru Programul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna. „România va încasa 1,3 milioane de euro, pe 10 iunie, din t

Ambasadorul SUA la NATO invocă „amenințări strategice”: Suntem deplin conştienţi de importanţa Mării Negre în contextul războiului din Ucraina

HotNews acum o ora
Matthew Whitaker, ambasadorul Statelor Unite la NATO, a dat asigurări că SUA nu se retrag din Europa, dar a spus că Washingtonul îşi reevaluează tot timpul poziționarea, într-o abordare de tip „360 de grade”, având grijă să nu lase „goluri de securi

Parlamentul European cere accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la UE. Când se votează

Libertatea acum 54 minute
Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European a votat marţi Raportul anual în privinţa Republicii Moldova, inclusiv un amendament prin care cere accelerarea aderării la UE a Republicii Moldova şi a Ucrainei şi sporirea sprijinului în acest

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

DNA cere arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii îl acuză că a exercitat atribuții de primar când era sub control judiciar

HotNews acum 5 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, este acuzat de DNA că a încălcat cu rea-credință obligațiile măsurii controlului judiciar, în ultimele două luni dând exercitându-și atribuțiile de primar, deși acest lucru îi era interzis, se arată într-un comu

Vremea

București
acum

14°
mar.

8°/16°
mie.

7°/22°
joi

9°/23°
vin.

12°/22°
Iasi
acum

11°
mar.

4°/17°
mie.

7°/17°
joi

8°/22°
vin.

5°/8°
Constanta
acum

11°
mar.

9°/14°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

2°/15°
mie.

5°/15°
joi

7°/19°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

12°
mar.

3°/18°
mie.

2°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/16°