De astăzi, de la ora 21.00, la Kanal D debutează \"Cei 7 ani de acasă\", o emisiune educativă a cărei gazdă este Irina Petrea, un pedagog foarte cunoscut şi mediatizat.
Cu o mare experienţă în năzbâtiile copiilor şi răbdătoare cu părinţii, Irina Petrea vrea să facă pace între copii şi părinţi în emisiune.
"Emisiunea se adresează întregii familii - părinţi, copii, bunici. Două familii locuiesc în aceeaşi casă timp de patru zile şi, în tot acest timp, metodele lor de creştere şi educare a copiilor sunt puse la încercare. Ideea este că, oricât de buni părinţi am fi, întotdeauna mai avem câte ceva de învăţat, chiar şi un mic pont care ne face viaţa mai plăcută. Purtăm cu noi toată istoria personală, suntem, la urma urmei, copiii părinţilor noştri şi, cel mai adesea, facem exact ceea ce am văzut la mama şi la tata, chiar dacă ne-am dori să facem altceva în creşterea si educaţia copiilor noştri. Noutatea acestei emisiuni este că familiile au ocazia de a face un adevărat schimb de experienţă în ceea ce priveşte abilităţile lor de părinţi, dar şi în ceea ce priveşte stilul lor de viaţă. În plus, unii sunt absolut convinşi că ceea ce fac este bine şi, fără să îi contrazicem, îi punem la încercare", a spus Irina Petrea pentru EVZ.
În prima ediţie a emisiunii, pedagogul va fi arbitru în competiţia dintre familiile Feodor şi Calotă.