Dupa lupta, multi revolutionari se arata!   Iarna lui ‘89 nu a fost de un alb imaculat, specific anotimpului, ci mai degraba stropit de petele de sange ale revolutionarilor care, prin sacrificiul lor, ne-au permis noua, cetatenilor beneficiari de stralucitoarea democratie, sa purtam cati blugi vrem si sa uitam cozile la portocale si salam. Ce a ramas, insa, este o cicatrice de 22 de ani, invizibila pentru unii, contestata de altii si marcanta pentru familiile ramase fara o parte din cei dragi.   Pseudo revolutionarii, cei care au stat confortabil in fotoliu si au urmarit live la televizor lupta pentru democratie, cer acum drepturi imaginare si datatoare de privilegii financiare, dar si de statut. Fara niciun fel de zgarietura, fizica sau sufleteasca, acestia au tupeul sa profite de pe urma adevaratilor eroi, pretinzand ca au contribuit la inlocuirea unui stat paternalist cu unul furnizor de ecrane color si telecomanda. Din pacate, vedeta Revolutiei, capitalismul, vanat cu mai multa vigilenta decat cea a unui pluton de paparazzi, a adus si libertatea statului in stabilirea de taxe, impozite si datorii externe apasatoare pentru fiecare cetatean, iar idealurile pentru care si-au pierdut viata multi romani sunt confiscate si transformate in bunuri materiale atat de necesare in exprimarea statutului.   Victimele cer etica morala statului Se stie ca este greu sa te adresezi unei entitati generale, precum statul, cel care nu are o dimensiune fizica masurabila - nu stii daca iti va raspunde vreodata sau daca macar te-a auzit. Esti ca un pitic in tara lui Gulliver si incerci sa te faci vizibil, vocal. Din pacate, sunetul tau de ajutor nu se propaga asa cum ti-ai fi dorit, unii pitici cu titulatura de functionari publici incercand sa iti taie din radacini efortul, uitand sa stampileze cererea ta vitala, sau, mai rau, sa ti-o rataceasca in imensul univers numit institutie publi