Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii din Corbu vor avea un centru dedicat lor

Publicat in Ziua Constanta, vineri 17 februarie 2012 ·

Austeritate este cuvântul de ordine în toate localităţile. În Comuna Corbu, deşi sunt mai puţini ca anul trecut, banii sunt suficienţi pentru ca anul 2012 să se încheie cu bine. Aşadar, se anunţă un an în care proiectele de investiţii nu vor fi neglijate

Primăria Corbu a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 în urmă cu aproape trei săptămâni. Primarul localităţii, Marian Gălbinaşu, susţine că a reuşit să pună deoparte bani şi pentru investiţii, deşi nu suficient de mulţi pe cât şi-ar fi dorit. „Evident că într-un an de criză, bugetul este mai mic. Am aprobat bugetul local cu regretul că nu pot acorda mai mulţi bani pentru investiţii. Bugetul nu e supraelastic, aşa că orice am face nu putem întinde banii", a declarat primarul localităţii. Marian Gălbinaşu a mărturisit că doar 30% din fondurile locale pot fi alocate pentru investiţii, restul banilor urmând să fie direcţionaţi către cheltuielile cu salariile bugetarilor, cu achiziţia de materiale şi cu întreţinerea localităţii. Spre deosebire de alte localităţi, comuna Corbu are banii necesari finalizării anului fără a întâmpina probleme. „Avem prinşi în buget bani pentru tot ceea ce ne-am propus să facem. Dacă vom avea cheltuieli mai mari sau investiţii ce necesită o suplimentare de fonduri, vom solicita bani la momentul rectificărilor bugetare", a explicat primarul Marian Gălbinaşu. Şeful autorităţii locale are ca priorităţi în acest an asfaltarea drumurilor, alimentarea cu apă a localităţii, construcţia unui grup sanitar la grădiniţă, dar şi automatizarea grupurilor electrogene racordate la şcoală, la grădiniţă şi la Căminul Cultural. De asemenea, edilul şi-a propus să atragă fonduri europene pentru construcţia a două foraje de apă în zona Corbu II. Primarul ia în calcul şi amenajarea unui centru pentru tineret în zona Corbu I, dar şi înlocuirea acoperişului clădirii Căminului Cultural din V

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 7 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 12 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Scandal între voluntari ai AUR şi POT, în Sectorul 1 din Bucureşti/ Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi bani/ Un alt bărbat şi o femeie, suspecţi/ Toţi cei implicaţi, duşi la Poliţie - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un scandal a izbucnit, vineri seară, în faţa sediului AUR din Sectorul 1 al Capitalei, în conflict fiind implicaţi voluntari de la AUR şi POT. Un bărbat a reclamat că a fost lovit şi i s-au furat telefonul şi 300 de lei. Poliţiştii au identificat un

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°