Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinematograf modernizat din vorbe

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 17 februarie 2012 ·

România Film nu va putea inaugura luna viitoare cinematograful „Victoria“ modernizat, întrucât lucrările nici nu au început. Peste aproximativ două săptămâni, locuitorii din Târgu Jiu ar fi trebuit să se bucure de un cinematograf modern care ar fi urmat să poarte numele regizorului Sergiu Nicolaescu, născut la Târgu Jiu. Directorul Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF) România Film, Marius Iuraşcu, a sosit la Târgu Jiu, în luna octombrie 2011, şi a discutat cu autorităţile locale posibilităţile de modernizare a cinematografului „Victoria“, lăsat în paragină de aproape 35 de ani. La data respectivă, Marius Iuraşcu a garantat că sala de proiecţii va fi modernizată şi dotată cu aparatură de ultimă generaţie, inclusiv introducerea tehnologiei 3D.

Investiţia se ridica la peste 250.000 de euro şi viza montarea unor scaunde noi, în valoare de 25.000 de euro, la care se adaugă mochetă nouă şi dotarea cu aer condiţionat. Numai aparatura promisă, un proiector Barco cu lampă de 6.000 de Ansi Lumeni, digital, cu tot cu 3D, costă 110.000 de euro. În prezent, sala arată la fel ca anul trecut. Cinematograful, singurul din oraş, este închis de luni până vineri, din cauza frigului, programul de proiecţii filme fiind doar în weekends. Primăria Târgu Jiu chiar a susţinut investiţiile anunţate de către România Film şi a promis, prin primarul Florin Cârciumaru, că se va ocupa de reabilitarea faţadei clădirii. În plus, noul cinematograf ar fi trebuit să aibă un nou nume, respectiv „Sergiu Nicolaescu“, iar regizorul a şi fost anunţat despre demersul autorităţilor locale şi al RADEF şi s-a declarat încântat de iniţiativă.

Titlul de cetăţean de onoare se acordă

Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu au declarat că odată cu inaugurarea noului cinematograf, regizorul Sergiu Nicolaescu va primi titlul de cetăţean de onoare al municipiului. În c

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 49 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 52 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 59 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°