Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Agent de la Penitenciarul Aiud, reţinut pentru luare de mită şi şantaj. Procura deţinuţilor telefoane mobile şi alte obiecte interzise

Publicat in Alba24, vineri 17 februarie 2012 ·

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a agentului de penitenciar Adrian Călin Nicula, pentru mai multe infracţiuni, printre care luare de mită şi şantaj.

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba au fost delegaţi de procurorul desemnat din cadrul Parchetului Tribunalului Alba să efectueze acte procedurale în această cauză.

În comunicatul Direcţiei Generale Anticorupţie se arată că: “În urma administrării probatoriului, s-a stabilit că, în perioada octombrie 2011 – 14 februarie 2012, prin încălcarea cu bună ştiinţă a atribuţiilor de serviciu, inculpatul N. Adrian a introdus în incinta Penitenciarului Aiud, obiecte interzise la deţinere, respectiv, telefoane mobile şi accesorii ale acestora, pentru a fi date unor deţinuţi. Obiectele erau distribuite spre vânzare în interior prin intermediul a doi deţinuţi, S.I. şi N.C.. În schimb, inculpatul le-a promis celor doi facilitarea unor vizite suplimentare, evidenţieri de bună purtare şi o anumită cotă parte din sumele de bani încasate din vânzarea telefoanelor. Ulterior, agentul de penitenciar i-a ameninţat că dacă nu o să vândă telefoanele, o să dispună efectuarea unui control în camera în care erau încarceraţi şi alte sancţiuni, modalitate prin care i-a constrâns să-l sprijine în activitatea infracţională.

La data de 15.02.2012, ofiţerii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Alba, împreună cu procurorul de caz, au consemnat denunţurile depuse de deţinuţii S.I. şi N.C. împotriva inculpatului.

Suma pretinsă pentru introducerea în unitatea de detenţie a telefoanelor era stabilită de N. Adrian şi depusă prin mandat poştal de către rude sau prieteni ai persoanelor deţinute, pe numele unor intermediari. În total, este vorba de 900 lei.”Cauza a fost

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 41 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum o ora
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 25 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India trei zile, dar numărul deceselor ar fi mult mai mare în condiţiile în care temperaturile au atins 50 de grade Celsius

News.ro acum 2 ore
Peste 50 de persoane au murit în India în ultimele trei zile, în condiţiile în care o caniculă brutală continuă să afecteze anumite zone ale ţării, relatează BBC. În weekend, numai în statul Uttar Pradesh, din nordul ţării, au murit 33 de persoane d

ANAF confirmă: Darul de la nuntă și botez nu se impozitează

HotNews acum 42 minute
Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, susține ANAF într-un comunicat de presă. De altfel, același lucru a scris HotNews.ro și duminică. ANAFFoto: Hotnews / Florin

ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului (P)

Press Alert acum 53 minute
Din 6 iunie, ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului. Descoperă magazinul cu prețuri mici permanent! Din 6 iunie, timișorenii au o nouă destinație de cu

Grindeanu acuză constructorul podului suspendat de la Brăila că cere sute de milioane de lei pentru a permite circulația: "Nu o să fim de acord cu acest tip de șantaj"

Ziare.com acum 4 ore
Podul dintre Brăila și Tulcea, realizat în proporție de aproximativ 90%, nu a fost pus în circulație de firma constructoare. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, acuză luni, 3 iunie, constructorul de șantaj, după ce acesta

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°