- Smiley, Mandinga, Direcţia 5, Parlament, Edict şi Replik vor susţine recitaluri la Festivalul de Muzică Uşoară Mamaia 2008, care va avea loc în perioada 18-24 august.
Potrivit organizatorilor, va avea loc şi un recital al juriului, idee preluată din Festivalul de anul trecut şi care a avut un real succes în rândul publicului.
Festivalul se va desfăşura pe parcursul a patru zile astfel: pe 21 şi 22 august - prima parte a spectacolului va fi dedicată concursului de interpretare, urmat de concursul de creaţie, iar a doua parte urmând să fie dedicată unui recital. Cea de a treia seară de spectacol va fi, potrivit organizatorilor, o premieră la Festivalul Mamaia: în prima parte, vor avea loc semifinalele pentru cele două secţiuni (interpretare şi creaţie), iar după jurizare unii concurenţi vor părăsi festivalul, urmând ca cei rămaşi să mai cânte încă o dată în faţa juriului.
Ultima seară, cea din 24 august, va fi rezervată Galei Laureaţilor, urmată de un nou recital.
Festivalul Mamaia 2008 va oferi trei premii atât la secţiunea Creaţie, cât şi la Interpretare: premiul I este în valoare de 1.500 de euro, premiul II - 1.000 de euro şi premiul III - 500 de euro, premii care se vor împărţi în proporţie de 60% - interpret, 20% - compozitor, 10% - textier şi 10% - orchestrator.
Trofeul Mamaia 2008 va fi decernat de Consiliul Judeţean Constanţa unuia dintre câştigătorii locului I la secţiunile Interpretare, respectiv Creaţie. În cadrul concursului va fi acordat şi Premiul "Teo Peter".
Spectacolul, organizat de Consiliul Judeţean Constanţa şi Televiziunea Română, va fi prezentat de Dan Teodorescu, component al trupei Taxi.
Autori: AGERPRES
- Smiley, Mandinga, Direcţia 5, Parlament, Edict şi Replik vor susţine recitaluri la Festivalul de Muzică Uşoară Mamaia 2008, care va avea loc în perioada 18-24 august.
Potrivit