Surpriză! Pentru Rousseau, statul acceptabil – nu desă- vârşit – este acela care permite şi chiar încurajează spiritul critic. Deci, Rousseau nu este un precursor al revoluţiei, cum s-a tot spus. Că atunci spiritul critic te cam costa.

Rousseau: „Fiecărui popor trebuie să i se dea un sistem de instituţii anume, care să fie cel mai bun, poate nu în el însuşi, dar pentru statul căruia îi este menit.” Asta-i problema actuală. Se vrea democraţie pentru state cărora, începând cu Rusia şi continuând cu multe altele, nu li se potriveşte, cel puţin pentru o vreme greu de prevăzut. Nouă? Noi, în două luntri, ca de obicei. Ni se potriveşte democraţia aşa cum o bălmăjim noi.

Montaigne: „Binele obştei cere să trădăm şi să minţim, să ucidem.” Din fraze dintr-astea sunt făcuţi marii autori. Te pun la zid. Ştii că au dreptate, nu-ţi vine să recunoşti.

Mă mândream şi eu cu un lucru şi încă nu unul de colea, că-i vorba de introducerea unui concept în istoria gândirii – şi, iată, mi s-a luat întâietatea. Nu-i destul că, treacă-meargă, n-am fost întâiul semiotician al ţării, că a fost Marin Mincu (deşi, cum nu mă crede Holi că-l articulam cu 6-2, 6-3, nici mie nu-mi vine să cred că n-am fost eu primul importator de semnificanţi, dar să zicem noi aşa), acum s-a dus şi paternitatea conceptului de ghiveci. Iacătă-l la Motaigne: „Tot acest ghiveci…” Asta e! Dar, barem, faptul răzvrăteşte în mine ceva („În trântorul bicisnic s-a deşteptat boierul”). Ia, îmi zic, să vedem noi cum stăm. Să vedem dacă a luat el chiar tot. Ar cam fi: „Am apucat o cale pe care, fără oprire şi fără ostenire, voi merge câtă vreme mai este cerneală şi hârtie pe lume.” Eu n-am de lucru cu cerneala şi hârtia, că s-au perimat, dar altfel, dacă şi după pauza de un an iar m-am apucat, cred că-i fără capăt calea, aşa că… Mai departe: „Voiesc să fiu aşa cum sunt în toate zilele, în felul