Experţii susţin că situaţia de insolvabilitate a celei mai mici instituţii financiare era previzibilă şi că aceasta nu va avea un impact major asupra sistemului bancar.
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale (BNM), în cadrul şedinţei din 15 februarie 2012, a decis iniţierea procesului de lichidare silită a băncii Universalbank, „ca urmare a constatării insolvabilităţii şi altor abateri de la prevederile legislaţiei".
Totodată, BNM susţine că Universalbank se află în faliment şi pentru că „nu este capabilă să execute cererile creditorilor privind plata obligaţiilor scadente şi a datoriilor ajunse la scadenţă".
Stanislav Madan, consultant la Business Intelligent Services, afirmă că falimentul Universalbank reprezintă o finalitate logică a evoluţiilor anterioare ale băncii, dar precizează că această situaţie nu are un caracter sistemic.
„Cauzele ce au dus la insolvabilitate se regăsesc în rezultatele financiare negative ce s-au perpetuat de la o perioadă la alta, rezultate ce au fost generate, la rândul lor, de managementul defectuos, situaţia conflictuală în acţionariat şi gama foarte restrânsă a produselor oferite", susţine Stanislav Madan.
Potrivit expertului, o bună perioadă de timp, o treime din veniturile băncii se formau ca urmare a dreptului exclusiv de a efectua pe teritoriul Republicii Moldova transferuri băneşti prin intermediul unui sistem de transfer rapid, fapt inadmisibil pentru siguranţa financiară a unei instituţii bancare.
În opinia lui Madan, impactul produs de acest faliment va fi unul nesemnificativ, iar ecoul va fi mult mai redus decât în cazul insolvabilităţii Investprivatbank. Astfel cota de piaţă a activelor băncii, la 31 decembrie 2011, constituia doar 0,45% din mărimea activelor din sistemul bancar. „Falimentul Universalbank poate fi privit şi ca o urmare logică a tendinţei de concentrare a activităţii
