Încă din copilărie am stat de vorbă cu câteva zeci de regine. Nu exagerez deloc, una dintre moştenirile transmise din moşi strămoşi în familia mea este pasiunea pentru creşterea albinelor. Nici nu mai ştiu când am ajuns prima dată cu tatăl meu în preajma unui stup cu albine.
Deschizând stupul, tata mi-a arătat, ca să ţin minte, una dintre ele - singura - cu fundul mai mare, care se cheamă regină sau matcă. Stupul care are regină emite un sunet liniştit şi foarte plăcut, iar dacă te porţi calm şi fără gesturi brutale cu ele, albinele nici nu te înţeapă. Uneori există stupi care rămân fără regină. Primul semn prin care se poate identifica o asemenea situaţie este că, atunci când deschizi stupul, acesta scoate un sunet puternic şi neliniştit, iar albinele sunt foarte nervoase. Una dintre metodele de a introduce o regină nouă într-un stup care nu mai are regină este aceea de-a o pune într-o cuşcă mică, făcută din gratii, astfel încât albinele să o poată vedea şi, mai ales, mirosi, dar să nu o poată omorî - aşa cum obişnuiesc cu un intrus. Dacă o introduci direct, fără această protecţie, există riscul s-o pierzi. După mai multe zile în care stupul s-a impregnat deja de prezenţa şi de mirosul noii regine, apicultorul deschide uşa micii închisori, iar regina este primită cu entuziasm de mulţimea supuşilor. Aşadar, până să fie introduse în stup, în timp ce tata pregătea terenul, mie îmi revenea rolul de a ţine cuşca respectivă timp de câteva minute şi aveam prilejul să mai schimb o vorbă cu regina ce urma să-şi primească noul regat...
În pofida studiilor uimitoare care s-au publicat despre viaţa albinelor, nu putem face o comparaţie între societatea umană şi societăţile acestor minunate fiinţe. Cu toate astea, se poate spune că societatea românească se comportă de vreo 60 de ani precum un stup rămas fără matcă. Cei care susţin că românii nu ar avea tradiţia re
