…cele actuale – să recunoaş tem – nu au strălucirea, nu au atracţiozitatea evenimentelor festivaliere atent pregătite; momentele muzicale curente ale acestor săptămâni – la Filarmonică sau în cazul formaţiilor muzicale Radio – oferă acea imagine ce desemnează nivelul implicării fiecărui colectiv artistic, mai puţin potenţialul de vârf al acestora, desemnează implicări ale fiecărui instrumentist membru al ansamblului, ale fiecărui solist sau dirijor.
În mod concret, am avut parte de momente inegale. Unele entuziasmante, altele cu totul discutabile. Vremea deloc prielnică deplasărilor în ceas de seară, gerul, viscolul, nu i-au descurajat pe melomanii fideli. I-au demobilizat pe cei ocazionali.
La Filarmonică, comemorarea unui deceniu şi jumătate petrecut de la plecarea dintre noi a maestrului Ion Voicu – în urmă cu decenii un înţelept director al instituţiei, un inegalabil magician al arcuşului – a prilejuit organizarea unui concert pe care afişul îl anunţa ca fiind de special interes. Ne aducem aminte, în versiunea maestrului Voicu, Simfonia spaniolă de Edouard Lalo oferea viorii spectaculozitatea seducătoare a unei virtuozităţi ce îţi tăia, literalmente, răsuflarea! Cele cinci părţi ale lucrării, o veritabilă suită de tablouri, desemnează atitudini distincte ale spiritualităţii hispanice aşa cum erau acestea observate din perspectiva creatorului francez. Dinamica cu care Ion Voicu obişnuia să contureze desenul ritmico-melodic, vibraţia interioară privind susţinerea coloritului timbral, totul aducea valori de substanţialitate ale imaginii de ansamblu; maleabilitatea tonului în cantilene atingea consonanţe ale expresiei vocale; aspectul pitoresc al ritmurilor iberice ocolea nivelul ingredientului ataşat cu sens speculativ, evocând zone dintre cele mai intime ale comunicării. A fost aplaudat pe toate marile scene ale lumii, oferind imaginea unui profesi
