Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaticanul ar putea fi obligat să plătească taxe pe proprietăţi, în contextul crizei financiare

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 17 februarie 2012 ·

După mai mulţi ani de scandaluri în care Biserica Catolică din Italia a trebuit să facă faţă acuzaţiilor de pedofilie a preoţilor, scutire de taxe şi zvonuri depre comploturi puse la cale pentru asasinarea Papei, Vaticanul ar putea fi pus acum într-o nouă situaţie dificilă: aceea de a plăti o taxă anuală de 600 de miliioane de euro, relatează cotidianul britanic \"The Independent\". Sursa: Reuters

Autorităţile de la Roma încearcă să prevină luarea unor măsuri punitive de către Comisia Europeană, din cauza scutirii de la plata impozitelor şi taxelor a proprietăţilor de care se bucură Biserica Catolică.

Comisia Europeană este pe cale să condamne oficial "aroganţa fiscală" a Bisericii Catolice, introdusă de administraţia Berlusconi, iar premierul italian Mario Monti a scris o scrisoare comisarului european pentru Competiţie, Joaquin Almunia, în care spune că Vaticanul va reîncepe să plătească taxe pe proprietăţi

Contravine legii competitivităţii

Joaquin Almunia a spus, în 2010, că excepţia de la plată ar putea încălca legea competitivităţii din Uniunea Europeană. O propunere parlamentară făcută de Partidul Italianilor Radicali, în luna august 2011, cerea anularea excepţiei, făcând şi o petiţie ce s-a bucurat de mare succes, pe Facebook.

Un purtător de cuvânt al comisarului european a declarat că propunerea respectivă reprezintă un "progres semnificativ" în această problemă şi speră că va fi implementată.

"Este o victorie a presiunilor făcute de opinia publică", a spus şi Mario Staderini, liderul Partidului Italienilor Radicali. "Am reuşit, parţial, să dărâmăm zidul ce protejează Biserica", a opinat el.

100.000 de proprietăţi, 600 de milioane de euro

Biserica italiană nu plăteşte taxe, din 2005, pentru circa 100.000 de proprietăţi, clasate ca fiind non-comericale, printre care 8.779 de şcoli, 26.300 de structuri

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 18 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 42 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 51 minute
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°