Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raluca Turcan, despre relaţia cu Valeriu: "E un romantic, îmi face mereu mici cadouri de Sf. Valentin şi de Dragobete"

Publicat in Cancan, vineri 17 februarie 2012 ·

Cei doi sunt căsătoriţi de mai bine de 7 ani, dar se iubesc ca la început. Într-un interviu acordat ziarului Sibiu 100%, Raluca Turcan a declarat că puţinul timp liber şi-l petrec mereu împreună în locurile frumoase din România: "Cel puţin o dată pe lună evadăm doar noi doi, fie într-un weekend la munte (sau uneori doar o zi, dacă avem programul încărcat), fie la un concert sau la o piesă de teatru deosebită".

Raluca Turcan spune că Valeriu nu ratează nicio ocazie să-i facă un mic cadou, inclusiv de Sfântul Valentin şi de Dragobete. "Orice prilej e bun însă pentru a-ţi arăta dragostea faţă de partener, iar soţul meu îmi face an de an mici cadouri de Sf. Valentin sau de Dragobete. Acum un an, de exemplu, a fost o colecţie de CD-uri cu muzică clasică", a mai spus aceasta.

Despre decizia soţului său de a demisiona din funcţia de consilier prezidenţial şi purtător de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, deputatul Raluca Turcan a declarat, ieri, că îi aparţine şi că îl susţine 100%. "Soţul meu a decis să-şi folosească experienţa acumulată la cel mai înalt nivel în serviciul public în calitate de consilier prezidenţial pentru a dezvolta proiecte în mediul privat. Această experienţă, împreună cu pregătirea lui profesională, constituie premisele desfăşurării unor proiecte profesionale importante", a precizat Turcan pentru Mediafax.

Valeriu Turcan şi-a prezentat, ieri, demisia din funcţiile de purtător de cuvânt al şefului statului şi de consilier prezidenţial. El a fost purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu din aprilie 2007. Raluca şi Valeriu Turcan au avut tatuaje: "Amândoi am avut o buburuză pe umăr!" Raluca Turcan s-a indragostit la prima vedere: "Sotul meu mi-a spus ca vrea sa fiu mama copiilor lui" Valeriu Turcan a demisionat din funcţia de consilier prezidenţial

Cei doi sunt căsătoriţi de mai bine de 7 ani, dar se iube

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 56 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°