Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lăsată în paragină

Publicat in Impact in Gorj, vineri 17 februarie 2012 ·

Veche de peste trei decenii, clădirea Centrului de Transfuzie Sanguină din Târgu-Jiu îşi aşteaptă reabilitarea care pare că nu mai vine. În locul reparaţiilor capitale atât de necesare, s-au strâns vorbe şi promisiuni, şi uneori, generozitatea sponsorilor. Demersurile făcute de conducere se poticnesc de lipsa banilor de investiţii, care a devenit singurul răspuns posibil de la autorităţi. Nici aparatura nu stă mai bine, de-o vârstă cu clădirea şi care se ţine în viaţă prin revizii periodice.

Clădirea a văzut lumina zilei în 1979, iar de o reabilitare adevărată nu a avut parte nici până azi. Singurele îmbunătăţiri au fost făcute cu ajutorul sponsorului la grupurile sanitare şi boxa de recoltare, dar din 2000 la clădire nu s-a mai făcut nici o reparaţie curentă. Starea clădirii s-a agravat de la un an la altul, pentru ca în prezent, pereţii scorojiţi şi tencuială căzută de pe tavane şi un exterior zbârcit şi nezugrăvit să înfăţişeze un tablou rupt parcă din filme. Trebuie schimbate şi conductele fisurate şi instalaţiile sanitare, spune medicul şef al instituţiei, întrun cuvânt clădirea „geme” după reparaţii capitale. „Singurul lucru bun pe care îl avem este instalaţia electrică pe care am realizat-o cu bani de la Ministerul Sănătăţii. Clădirea are mare nevoie de reparaţii capitale, iar o susţinerea financiară ar face posibilă reabilitarea măcar pe porţiuni. Nu vrem să ajungem în situaţia de a ne vedea nevoiţi de cere ajutorul chiar al donatorilor sau a celor care trec pragul Centrului pentru donaţii caritabile”, a subliniat medical şef, Maria Cazan. Suma necesară pentru reparaţii se ridică la patru miliarde de lei vechi. De aparatură nouă nici vorbă, iar cea existentă este uzată. Funcţionează încă pentru că are parte de toată grija personalului şi a unei firme specializate. „Dotarea în mare parte am primit-o prin fonduri Phare, iar aparatura este întreţinută

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii, nostalgici după comunism. Datele halucinante ale unui studiu: 66% din români îl consideră pe Ceaușescu un lider bun

Adevarul acum 32 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism.

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 3 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” după Rapid – CFR Cluj 1-1, în direct pe canalul de YouTube – ProSport, de la ora 18:00!

Cancan acum 59 minute
Echipa lui Gâlcă a adunat 4 puncte din primele 2 etape, iar fanii guileșteni au plecat mulțumiți acasă, după remiza cu CFR. Rapid a arătat bine în repriza secundă cu formația lui Dan Petrescu, dar Gâlcă mai vrea jucători. Astăzi aflați unde ar putea

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 4 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 4 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 4 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°