Mihai Sorin Rădulescu,

În căutarea unor istorii uitate.

Familii româneşti şi peripluri apusene, Bucureşti,

Editura Vremea, 2011, 368 pag.

Cînd prezentul îţi dă un gust de saţietate, fuga în trecut e pricină de consolare atavică. Ieşi din condiţia surescitării şi intri în cea a curiozităţii, adică te lepezi de urgenţe şi cobori la precedenţe: înapoi cîteva secole şi simţi că viaţa e din nou frumoasă. Aşa se face că scîrba de actualitate îşi găseşte remediul în pasiunea pentru filogenii. Coborîrea aceasta nu e evadare într-o ficţiune vetustă, ci ridicarea la conştiinţă a unei dîre ancestrale ce culminează în generaţia de azi. E ca un ritual al cărui efect stă în creşterea tonusului psihic: te simţi mai întremat cînd vezi ce oameni frumoşi şi-au risipit oasele pe aici.

Cartea lui Mihai Sorin Rădulescu e o astfel de coborîre în genealogii româneşti celebre. Şi cum orice genealogie e biografia unui familii urmărite de-a lungul generaţiilor, istoricul arată o apetenţă dusă pînă la pedanterie în precizarea ramurilor, datelor, rudelor, rangurilor şi mo- şiilor de care a avut parte un neam sau altul. Sub ochii cititorului de desfăşoară o procesiune de patronime, locuri şi încuscriri, ca într-un cortegiu ilustru numărîndu-i pe Brătieni, Cîmpineni, Vlădoieni, Fărcăşeni, Vultureşti, Kretzuleşti, Voineşti, alături de neamurile lui Obedeanu, Lecca, Simian, Şeptilici, Leonard, Pompilian, Romalo, Derussi, Razu, Scheletti, Prodan, Xenopol şi încă pe atîţia.

Acribia de cercetător a autorului face casă bună cu flerul pe care îl dovedeşte în căutarea mărturiilor nelivreşti. Mihai Sorin Rădulescu acordă egală atenţie documentelor scrise şi celor orale, scotoceşte prin arhive private sau publice, face călătorii de documentare, poartă conversaţii cu urmaşi şi rude îndepărtate, scrutează blazoane aristocratice şi traduce diplo