Liliana Agapi (43 de ani) a adus pe lume pe 15 februarie cel de-al 12-lea copil: un băieţel de 2.650 de grame, perfect sănătos, care a primit nota 8 la naştere. Femeia susţine însă că intenţionează să folosească o metodă contraceptivă pentru a evita încă o naştere.
Liliana Agapi este o mamă-eroină, iar dovadă sunt cei 12 copii pe care i-a adus pe lume.
Mamele-campioane la abandonat copii în centrele de plasament. O ieşeancă a lăsat nouă copii în grija statului
În dimineaţa zilei de 15 februarie s-a internat la Maternitatea „Elena Doamna" din Iaşi, iar câteva ore mai târziu a născut un băieţel care cântărea 2.650 de grame. Robert Amador, aşa cum vrea să-l numească, este al 12-lea copil al familiei. Femeia mai are şapte băieţi şi patru fete.
„Mi-am dorit acest copil. Mai am şapte copii acasă, care locuisc cu mine, iar ceilalţi patru sunt la casele lor. Mâncare fac ca la cantină, în oale de 10-15 kilograme, în fiecare zi. Fac câte două feluri de mâncare, stau de dimineaţă până seara. Dar asta nu e o problem. O să cresc şi acest copil. Vreau însă să mă opresc aici pentru că am o etate. Probabil am să-mi pun sterilet", spune Liliana Agapi.
Află aici cum îşi aduce aminte mama de datele de naştere ale celor 12 copii.