Asemeni oamenilor reali, şi personajele primesc de la alte personaje sau chiar de la autor porecle afectuoase sau ironice. De cele mai multe ori, aceste supranume sînt batjocoritoare. Nică al lui Ştefan a Petrei, care şi-a luat ca nume literar pe cel al mamei – Creangă – era poreclit în copilărie Ion Torcălău pentru că torcea lînă la rînd cu fetele, dar va ajunge la maturitate Popa Smîntînă.

Personajele lui I. L. Caragiale au diminutive şi porecle interesante şi mai hazlii. Agamemnon devine familiar Agamiţă şi, în graba lui Trahanache, Gagamiţă. Telemac e degradat la Mache şi este confundat cu Bibicul, aşa cum îşi alintă Miţa amantul. Ştefan Tipătescu e firesc Fănică şi, pentru opozanţi, Vampirul (Bampirul conform lui Pristanda), iar Zoe – Joiţica pentru toţi, mari şi mici. Farfuridi e Tache, diminutiv ce vine posibil de la Petre sau Dumitru. Numai Cetăţeanul Turmentat rămîne complet anonim. Aşa cum în grupul lui Caţavencu (dăscălimea şi moflujii) Bampirul e unul singur, în facţiunea adversă, dacă se vorbeşte despre Moftologul sau Nifilistul, toată lumea înţelege că e vorba de onorabilul d. Nae Caţavencu. Hazul şi utilitatea unei porecle stau în consensul asupra ei.

Soţul Miţei e pentru ea şi amantul ei Mangafaua, ca şi Lae Popescu pentru mama lui, Tarsiţa Popeascu:Mangafache. Totul de la moldovenismul mang, adică prost. Numai Trahanache beneficiază de supranumele distins Venerabilul, atît pentru soţia infidelă, cît şi pentru toţi ceilalţi, fie ei chiar adversari.

Necunoscînd numele real al preopinenţilor, personajele din O noapte furtunoasă vorbesc despre alţii cu porecle ad-hoc: pentru Rică, Jupîn Dumitrache e Mitocanul, iar acesta pentru Dumitrache este Bagabontul sau Maţe-Fripte. Simpla rostire defineşte persoana şi ceilalţi înţeleg la cine se referă. Rică îşi numeşte iubita necunoscută Angel Radios, iar Ziţa îl cheamă pleonastic: Mon