Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dr. Monica Pop, despre moartea lui Dinu Damaschin: "Un om care moare de greva foamei, moare încet, nu brusc. Moare în agonie"

Publicat in Cancan, vineri 17 februarie 2012 ·

Dinu Damaschin, "tatăl adoptiv" al Monicăi Columbeanu, a luat decizia de a intra în greva foamei în momentul în care a fost arestat pentru proxenetism. Avocatul lui, Petru Ivaşcu, a spus că Dinu Damaschin era verificat medical în fiecare săptămână.

"Nu a mai apucat să audă soluţia din recurs. Atunci a leşinat. Nu a leşinat când a auzit vestea, el era într-o altă sală. N-a mai fost adus în sală fiindcă leşinase. De pe 22 decembrie el nu a mai mâncat nimic. Săptămânal i se făceau analize medicale. Dar cred că avea nevoie şi de supravegherea unui medic fiindcă ajunsese să nu mai poată răspunde nici la întrebări. Trebuia să aibă un psiholog", a spus avocatul la emisiunea Poveştiri Adevărate.

Purtătorul de cuvânt IPJ Bacău, Narcisa Butnariu, a declarat că Damaschin era verificat din punct de vedere medical în fiecare zi.

"Urmează să fie realizată necropsia pentru a stabilicauza decesului. Echipa de cercetare se află încă la faţa locului. Bărbatul de 56 de ani a fost monitorizat zilnic de reprezentanţii spitalului din Bacău. Personalul medical i-a recomandat zilnic să renunţe la greva foamei. I s-a adus la cunoştinţă riscurile la care se supune", a spus aceasta.

Profesorul universitar Monica Pop a dezvăluit că un om poate trăi cel puţin 40 de zile fără mâncare.

"Ce legătura are asistenţa medicală că pacientul nu vrea să mănânce. Din punct de vedere medical, un om poate suporta 40 de zile fără mâncare, cel puţin. Dacă pacientul nu e în comă, nu poţi să îi faci absolut nimic dacă el nu vrea. Dacă pacientul nu vrea să mănânce nu poţi să îi bagi perfuzii cu forţa. Dacă el vrea să moară nu poţi să-l opreşti, poţi doar să-i dai un sfat. L-am auzit pe Damaschin vorbind, ăla în niciun caz nu arată un om cu puterile stinse, un om care era în greva foamei", a spus categorică Monica Pop.

"Un om care moare de greva foamei, moare încet, nu brusc. Mo

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 3 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 2 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 2 ore
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 4 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Ce spune Ciprian Ciucu, primarului Sectorului 6, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Am emoţii, sper să am partidul cu mine. Partidul are nevoie de o conducere care să se adapteze vremurilor

Ziarul Financiar acum 36 minute
Întrebat dacă eventuala vicepreşedinţie a PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaşte că are emoţii şi că speră să aibă partidul alături. „Evident că un astfel de vot din partea partidului este important

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 7 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°