Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Epica, în premieră la ARTmania Fest

Publicat in Jurnalul, vineri 17 februarie 2012 ·

„Requiem for the Indifferent” este noul album al trupei olandeze (gotic-simfonic metal) ce va fi lansat în luna martie a.c. Fanii festivalului ARTmania o vor putea admira, la Sibiu, pe Simone Simons (foto) şi trupa sa, vineri 10 august, când Epica va evolua după Trail of Tears şi înainte de Die Toten Hosen. Noua piesă Epica „Storm the Sorrow”, ce va fi inclusă pe noul album (al cincilea din discografia trupei), poate fi urmărită pe net la http://www.youtube.com/watch?v=FV0VB8-nnuQ. Albumul va conţine treisprezece piese cu mesaje de­dicate încercărilor prin care trec oamenii din zilele noastre susţinute de compoziţiile lor instrumentale inconfundabile.

Penultimul CD al olandezilor, „Design Your Universe”, s-a bucurat de un succes indiscutabil, majoritatea concertelor fiind sold out, inclusiv spectacolul de la Bucureşti (din martie anul trecut). Anul 2012 a început la fel de bine pentru Simone & Co: evenimentele de lansare din Olanda, dar şi cinci concerte din Europa au avut loc cu casa închisă, iar turneul european de promovare are 31 de concerte până la sfârşitul lunii mai. La vară, Epica va cânta pe scenele unor binecunoscute festivaluri: MetalCamp în Slovenia, Summer Breeze în Germania, ProgPower în SUA, dar şi ARTmania în România.

În 2012, Festivalul ARTmania de la Sibiu va avea loc în perioada 6-12 august şi va oferi iubitorilor de artă un program cultural variat, cu expoziţii, concerte, workshopuri şi alte evenimente dedicate artelor frumoase. Concertele din Piaţa Mare vor avea loc în zilele de vineri 10 şi sâmbătă, 11 august.

„Requiem for the Indifferent” este noul album al trupei olandeze (gotic-simfonic metal) ce va fi lansat în luna martie a.c. Fanii festivalului ARTmania o vor putea admira, la Sibiu, pe Simone Simons (foto) şi trupa sa, vineri 10 august, când Epica va evolua după Trail of Tears şi înainte de Die Toten Hosen. Noua piesă E

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 2 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 3 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 4 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 2 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Zelenski a ajuns la New York și va participa la reuniunea ONU. Cu ce important politician vrea să discute președintele Ucrainei

Ziare.com acum 58 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit în SUA cu scopul de a participa la reuniunea ONU, însă unul dintre obiectivele sale este și acela de a se întâlni cu Donald Trump. Preşedintele Zelenski a sosit la New York pentru a participa la ses

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 21 minute
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

17°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°