BARBU CIOCULESCU. Stilul causticelor articole politice ale lui Barbu Cioculescu este de o desăvârşită eleganţă. Barbu Cioculescu ne face să ne aducem aminte de acel personaj pitoresc din unele filme de western – pistolarul cu costum şi cravată, care îl salută pe adversar înainte de a-l împuşca, iar după ce îl împuşcă îşi şterge pistolul cu o batistă de mătase.
TRAIAN T. COŞOVEI. În momentul afirmării lor, poeţii generaţiei ‘80 păreau întruchiparea tinereţii veşnice. După 1989, surprinzător de repede, ei au început, să aibă, în scris, aerul unor crai fanaţi. Singurul veteran încă plin de graţie al războiului vesel purtat de optzecişti cu regimul comunist este Traian T. Coşovei.
GHEORGHE CR|CIUN. Fiecare dintre romanele pe care le-a publicat – Acte originale/ copii legalizate, 1982, Compunere cu paralele inegale, 1988, Frumoasa fără corp, 1993, Pupa russa, 2004 – este mai bun decât cel precedent. Toate sunt autoreflexive şi teoretizante, de o gravitate care inspiră însă mai mult respect, decât pasiunea de a le citi.
IOANA CR|CIUNESCU. Ioana Crăciunescu e Ondine a lui Giraudoux. Ea ignoră protocolul comunicării (care cuprinde formule retorice obligatorii, jocuri de aluzii, tabu-uri) şi se exprimă direct, provocând cu fiecare enunţ un posibil scandal. Are un nonconformism structural, o ingenuitate incomodă, recognoscibile în fiecare dintre volumele de versuri publicate de-a lungul anilor.
DAN CRISTEA. Deşi se produce (ca noi toţi cei care ne ocupăm de literatură) în faţa unei săli aproape goale, Dan Cristea se străduieşte să atingă în fiecare monolog critic perfecţiunea. Analizează atent şi inspirat textele, aduce în discuţie, ceremonios, opiniile altor comentatori, îşi mobilizează întreaga capacitate de teoretician pentru a realiza o tipologie a genului. În plus, se exprimă nuanţat şi elegant, nelăsând să pătrundă în scrisul său nimic din de
