Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nazare: Compensarea datoriilor la CFR Marfă este vitală

Publicat in Bursa, sâmbătă 18 februarie 2012 ·

Aprobarea unei scheme de compensare a datoriilor este vitală pentru CFR Marfă, întrucât compania a devenit viabilă anul trecut şi ar fi avut profit dacă nu ar fi fost grevată de arieratele istorice, a declarat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Alexandru Nazare, care s-a întâlnit, vineri la Bruxelles, cu Joaquin Almunia, vicepreşedintele Comisiei Europene, potrivit Mediafax.

Domnia sa a precizat: "Privatizarea CFR Marfă este necesară pentru a oferi acestei companii o şansă de salvare, având în vedere nivelul arieratelor din 2007 încoace. În 2010 şi 2011, datorită planului de restructurare şi eficientizare a companiei am reuşit să reducem semnificativ pierderile şi să asigurăm CFR Marfă o şansă la supravieţuire. Dar numai printr-o injecţie de capital substanţială rezultată în urma privatizării pachetului majoritar de 51% din acţiuni vom putea face din CFR Marfă o companie rentabilă".

Domnia sa a adăugat că, până la finele lunii aprilie, vor fi încheiate procedurile de atribuire a contractului de consultanţă pentru privatizare, menţionând că au fost depuse nouă oferte în etapa de depunere a expresiilor de interes, iar până la sfârşitul acestui an va fi finalizat procesul de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni.

Companiile care şi-au manifestat interesul în acest sens sunt Deloitte, KPMG România - Ţucă, Zbârcea şi asociaţii SCA, Pricewaterhouse Coopers, Raiffeisen Capital&Investment - Seneca Group International - Voicu şi Filipescu SCA, Ernst&Young România- Ernst&Young UK - Ernst&Young Poland-Ernst&Young Greece-Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA-Allen&Ovely LLP, Societe Generale Corporate&Investment Banking, Commerzbank AG Representative Office Bucharest, Roland Berger Strategy Consultants şi The Boston Consulting Group - Horvath Partners Management Consulting, potrivit Agerpres.

Elena Voinea Aprobarea unei scheme de compensar

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 11 minute
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum o ora
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum o ora
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Un fost medaliat olimpic a murit după ce a fost lovit de fulger, în timpul unei excursii

HotNews acum 2 ore
Norevgianul Audun Groenvold, medaliat olimpic cu bronz la JO 2010 de la Vancouver, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia, potrivit CNN. „Cu mare tristeţe am primit vestea decesului

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

15°/25°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°