Ziua faptei concrete a sosit. Astăzi, cum-necum, se va juca meciul Steaua – Twente. Scriu joi dimineaţa şi ceea ce scriu va ajunge la cititori atunci când verdictul întâmplării din Europa League va fi deja cunoscut. Orice încercare de a comunica despre frământările premergătoare unui astfel de eveniment devine, aşadar, inutilă. Nu pot trece însă cu vederea faptul că disputarea meciului Steaua – Twente, indiferent de rezultatul cu care se va fi încheiat el, va produce o tristeţe iremediabilă în rândul celor obişnuiţi să mestece idei puţine şi fixe.

Silitorii senzaţionalului de fundul curţii n-au decât să conducă pe ultimul drum unul dintre subiectele care le-au uzat mult prea mult existenţa în ultimul timp. N-au încotro. Al lor este de-acum regretul etern. Fiindcă nu mai pot executa broderii abracadabrante pe tema debutului Stelei în primăvara europeană. Nu mai pot aconta, prosteşte sau doar curveşte, agăţările catastrofice numai bune să compromită meciul cu Twente chiar şi înainte ca acesta să se întâmple. Nato-Arena nu a fost doborâtă de nămeţii atomici, baloanele lui Andone n-au anulat mortal pofta de antrenament a steliştilor, stagiul pregătirii montane şi antrenamentele mult prea numerice la care s-a dedat Piţurcă nu au decimat până la sub unşpe lotul lui Ilie Stan, iar oficialii UEFA au demonstrat că nu veni­seră la Bucureşti doar pentru a anunţa un scor de 0 – 3 fabricat prin duşmănoase măsuri disciplinare.

Falimentul fanteziilor bolnave a fost deja consemnat prin întâmplările concrete ale disputei. Sunt ferm convins că pricinoşii îşi vor conserva pornirile, recondiţionate însă în funcţie de verdictul partidei. Rezultatele me­ciurilor din Champions League care au mono­polizat în mod deosebit interesul microbiştilor, aşteptate sau chiar surprinzătoare, mă stârnesc spre un exerciţiu de imaginaţie, exerciţiu care funcţionează dincolo de evidenta dif