La prima vedere, schimbarea Guvernului Boc cu Guvernul Ungureanu parea sa aiba la baza un singur criteriu: cel politic, cata vreme ministrii PDL s-au incolonat, de voie, de nevoie, dupa premier si si-au depus mandatele.
Numai ca ministrii sustinuti de cei doi parteneri de guvernare ai PDL, UDMR si UNPR, nu au simtit catusi de putin impulsul solidaritatii. Mai mult chiar, UDMR si UNPR au fortat mana noului premier, pentru a nu-i schimba pe titularii posturilor care le reveneau prin algoritmul de guvernare. Aplicat, prin urmare, neuniform in procesul de cosmetizare a Executivului, criteriul politic devine si el nul de drept. Schimbarea de guvern s-a facut, deci, fara nici un criteriu. Sau, daca vreti, dupa criteriul lipsei de criterii.
Aflati, pe drept sau pe nedrept, primii in fata tirului necrutator al isteriei televizate si, ulterior, al protestelor de strada, unii dintre ministrii de vaza ai PDL, Elena Udrea, Teodor Baconschi, Traian Igas si premierul Emil Boc aveau, desigur, o cota de popularitate subrezita, care putea reclama, la o adica, trecerea in planul al doilea, acum, cand presiunea sondajelor de opinie pre-electorale devine tot mai sufocanta. Dar extragerea "la pachet" impreuna cu ei a Ancai Boagiu (Transporturi) si a lui Daniel Funeriu (Educatie) nu are nici o justificare. Macar prin actiunile lor cele mai notorii, rezilierea contractului cu Bechtel, respectiv impunerea unui Bacalaureat fara compromisuri, daca nu prin anvergura si curajul lor politic, Boagiu si Funeriu se detaseaza profesional de multi dintre colegii lor de Executiv, care au supravietuit demisiei lui Boc, ca si, deopotriva, de predecesorii si - nu mai incape vorba - de succesorii lor la conducerea celor doua importante portofolii din guvern.
Daca prezenta unor nume noi, unele dintre ele, chiar de "esalonul 2", poate fi inteleasa in contextul unui cabinet de sacrifici
