Membru al unei familii cu tradiţii în Justiţia din România, Cornel Dinu nu a pus niciodată sub semnul întrebării ideea de a urma Dreptul. Are doar regretul că nu a profesat niciodată.
E un mare om de fotbal, dar ar fi putut fi şi un mare handbalist. Numele lui este legat de un singur club, căruia i-a rămas loial, chiar dacă ofertele de a pleca în altă parte, inclusiv „afară" când astfel de lucruri pur şi simplu nu se întâmplau, nu au lipsit. A ţinut să-şi facă numele egal şi cu fair-play-ul, fiind unul dintre rarissimii fotbalişti care au recunoscut un gol marcat cu mâna. Consideră că realizările sale sunt rezultatul tradiţiei şi educaţiei primite în familie. Cere mai mult sport, mai ales sport de echipă în şcoală, pentru că numai acesta îi învaţă pe copii „respectul pentru efortul celorlalţi". I se spune „Procurorul", sau „Mister", atât pentru studiile de Drept pe care le-a făcut, cât şi pentru atitudinea pe care avut-o în faţa a ceea ce el însuşi numeşte „încercările vieţii".
„Weekend Adevărul": Sunteţi născut la începutul epocii comuniste din România, la Târgovişte, într-o familie „cu probleme la dosar", cum se spunea...
Cornel Dinu: Într-adevăr, fac parte dintr-o generaţie care a prins, într-o perioadă destul de scurtă, cele mai mari transformări şi cele mai mari şocuri ale neamului său. M-am născut în 1948, la Târgovişte, într-o familie de intelectuali, dintr-o combinaţie ciudată, dar benefică aş spune... Mama era sârboaică, din Belgrad; tatăl meu - moldovean, venea dintr-o familie de boieri, plăieşi împroprietăriţi de Ştefan cel Mare... Toţi ceilalţi din jurul nostru erau intelectuali. Mă refer la unchi, la mătuşi, la veri, toţi erau oameni extrem de educaţi. Am prins, fiind născut în '48, şi perioada bolşevismului atroce, cu celebrele închisori, cu torţionarii...
Şi familia dumneavoastră a avut de suferit...?
În '48 tatăl meu a f
