Liviu Andrieş spune: „Nu mergem la Lisabona în excursie, mergem să jucăm handbal”
La pariuri, Benfica are cotă de 1,01 la calificarea mai departe în Cupa Cupelor. Mai exact, calificarea e tranşată, iar Energia este ca şi eliminată din Europa. În aceste condiţii returul se joacă pentru că trebuie să se joace, iar cel mai probabil, Benfica va mai bifa o nouă victorie. Din perspectiva Energiei contează cum vor părăsi cupele europene, oltenii fiind decişi iasă pe uşa din faţă cu capul sus. „Mergem să jucăm, ce o ieşi vedem la final. Sper să nu ne facem de râs şi să jucăm degajat şi fără emoţii. Nu avem nicio presiune, ne avem ce pierde. Ecuaţia calificării e rezolvată, Benfica va merge mai departe”, este opinia lui Gore Popescu. Şi antrenorul Liviu Andrieş are aceleaşi dorinţe. „Contează modul cum ieşim din Europa. Calificarea e jucată, dar asta nu înseamnă că mergem să facem simplu act de prezenţă acolo. Ne vom juca acea mică şansă care o avem, sunt conştient că e foarte greu să întoarcem soarta calificării, dar vreau ca echipa mea să joace un handbal bun şi să lăsăm o impresie bună. Prevăd un meci foarte greu, nu cred că Benfica îşi permite să se relaxeze”, a mai spus şi Andrieş. Partida de la Lisabona va putea fi urmărită pe internet pe postul tv, RTP 2.
Nu merg ca mieii la tăiere
Gorjenii recunosc că sunt ca şi eliminaţi din Europa, însă nu şi că merg la Lisabona ca mieii la tăiere. „Ar fi extraordinar să facem un rezultat bun acolo. Contează foarte mult la cv-ul oricărui jucător, şi chiar şi al meu. Aşa că normal ne dorim victoria, ştim că Benfica joacă foarte bine acasă, dar poate şi noi neavând presiune vom juca bine. Ei sunt favoriţi în acest meci, dar ne jucăm şi noi şansa. Aventura noastră în Cupa Cupelor se termină cu acest joc. Îl abordăm cu încredere, vom juca, nu ne vom da la o parte. Ne vom măsura puterile cu o echipă puternică. Toţi av