Aproape toţi românii interesaţi de o nouă casă au stabilit un plafon de 60.000 de euro
În schimb, oferta este plină de imobile care nu se supun acestei cerinţe a pieţei
Piaţa imobiliară din România este o piaţă în care cererea şi oferta sunt complet străine. Sunt diametral opuse. În timp ce românii care vor o casă, caută locuinţe care să se încadreze în plafonul impus de deja celebrul program guvernamental "Prima Casă", oferta este plină de imobile care nu corespund acestor cerinţe.
Conform unei analize realizate de imobiliare.ro, oferta rezidenţială nu răspunde decât parţial cererii. În Bucureşti, de exemplu, majoritatea cumpărătorilor (67,7%) sunt interesaţi de achiziţia unui apartament cu un preţ maxim de 60.000 de euro, în timp ce peste 70% din ofertă depăşeşte această limită de preţ. Situaţia se reproduce în toate oraşele analizate, cu observaţia că, în provincie, intervalul de preţ care atrage cea mai mare parte din cerere este situat la 40.000 de euro.
"Atât timp cât între vânzătorul unei locuinţe şi cumpărător nu există contact vizual, perspectivele lor fiind diametral opuse, primul privind ţintit în sus, iar cel din urmă uitându-se doar în jos, criza de pe segmentul rezidenţial va persista. Există în continuare un decalaj important între cerere şi ofertă pe piaţa rezidenţială, decalaj ce poate fi redus doar prin eforturi susţinute în vederea dezvoltării de mijloace şi instrumente al căror scop este creşterea gradului de transparenţă", a declarat, într-un comunicat, Adrian Erimescu, directorul general al portalului imobiliare.ro.
În Capitală cererea este distribuită în felul următor: 27,4% din căutări vizează apartamente cu un preţ cuprins între 20.000 şi 40.000 de euro, 40,3% se îndreaptă spre intervalul cuprins între 40.000 şi 60.000 euro, 15,7% din cumpărători iau în considerare achiziţia unui apartament cu un preţ situ