Prestigioasa editură pariziană Presses Sorbonne Nouvelle a publicat de puţină vreme două volumeeveniment, prin condiţia grafică şi originalitatea formulei, dedicate lui/ scrise de Pascal Quignard.
Este vorba de Pascal Quignard - ou la littérature démembrée par les muses (Pascal Quignard – sau literatura dezmembrată de muze) însoţit de un DVD, editat de Mireille Calle-Gruber, Gilles Declercq şi Stella Spriet, şi de Sur le désir de se jeter à l’eau (Despre dorinţa de a te arunca în apă), scris de Pascal Guignard la invitaţia Irènei Fenoglio şi în colaborare cu aceasta.
Cele două somptuoase volume, care reunesc, unul actele unui interesant colocviu, celălalt itinerariul genetic al textului Boutès (Butes), pun într-o nouă lumină personalitatea şi universul straniu al lui Pascard Quignard, cel care prin colaborarea sa cu muzica, pictura, grafica, dansul sau cinematografia pare să fi cîştigat pariul de a salva de la uitare genuri, personalităţi, mituri.
Primul volum se situează în mod clar sub semnul dialogului şi al întîlnirii, fiindcă editorii volumului şi organizatorii colocviului au reuşit să reunească în jurul lui Quignard figuri importante din domeniul altor arte decît literatura de care aceasta din urma se lasă dezmembrată, spre mai buna ei înţelegere. Astfel Valerio Adami, Michaël Levinas, Marie Morel, Valère Novarina, Jordi Savall, Pierre Skira, Alain Veinstein dialoghează cu Pascal Quignard şi cu universitarii participanţi la colocviu despre forme în devenire, genuri dispărute şi regăsite, instrumente rare, trangresiuni de forme.
Volumul însuşi, prin caietul iconografic pe care îl conţine, prin DVD-ul cu dialogurile, punerile în scenă şi concertele înregistrate, prin numeroasele reproduceri de pagini de manuscris care îl ilustrează este o propunere de dialog între arte şi creatori. Titlurile dialogurilor – „Despre creaţie”, „Des