La baza pârtiei Vârtop din Arieșeni au debutat, vineri, Serbările Zăpezii, ediția 2012. Prima seară a fost una de încălzire, iar la discotecă au luat parte peste 100 de turiști de toate vârstele.
Oamenii prezenți au dansat, au cântat și s-au urcat pe scenă alături de MC-ul evenimentului. S-a schiat până seara, iar distracția a fost la ea acasă. Turiștii s-au încălzit cu vin fiert, în vreme ce muzica a fost pe gustul tuturor, de la ultimele hit-uri, până la melodii ai căror interpreți sunt consacraţi.
Chiar dacă a fost o petrecere a seniorilor, la eveniment și-au făcut apariția și un grup de copii, care au dansat pe melodia celor de la O-Zone, ”Dragostea din tei”. Iubitorii sporturilor de iarnă au rămas pe pârtie până în momentul în care reflectoarele care luminau traseul schiabil s-au stins.
Vă prezentăm câteva imagini de la prima zi de distracție din cadrul Serbărilor zăpezii:
FOTO: Cătălin Crăciun
URL scurt: http://alba24.ro/?p=74885
La baza pârtiei Vârtop din Arieșeni au debutat, vineri, Serbările Zăpezii, ediția 2012. Prima seară a fost una de încălzire, iar la discotecă au luat parte peste 100 de turiști de toate vârstele.
Oamenii prezenți au dansat, au cântat și s-au urcat pe scenă alături de MC-ul evenimentului. S-a schiat până seara, iar distracția a fost la ea acasă. Turiștii s-au încălzit cu vin fiert, în vreme ce muzica a fost pe gustul tuturor, de la ultimele hit-uri, până la melodii ai căror interpreți sunt consacraţi.
Chiar dacă a fost o petrecere a seniorilor, la eveniment și-au făcut apariția și un grup de copii, care au dansat pe melodia celor de la O-Zone, ”Dragostea din tei”. Iubitorii sporturilor de iarnă au rămas pe pârtie până în momentul în care reflectoarele care luminau traseul schiabil s-au stins.
Vă prezentăm câteva imagini de la prima zi de distracție din cadru