Dragoş Bistriceanu s-a născut în anul 2008, în Craiova. El suferă de hemipareză, epilepsie, astm, microcefalie, întârziere globală în dezvoltarea neuropsihomotorie severă. Părinţii săi au luptat din primele zile de viaţă ale micuţului ca băiatul să facă progrese. Au făcut eforturi, uneori supraomeneşti, au cerut sprijinul celor din jur ca să meargă cu el la tratament, la recuperare atât în ţară, cât şi în străinătate. Evoluţia bună i-a încurajat.

Nu îl mai văzusem pe Dragoş de un an, deşi am ținut legătura cu părinţii lui, care ne-au transmis tot timpul cum a evoluat copilul lor, cum au ajuns la consultaţii în Italia, la recuperare în Ucraina... Într-adevăr, Dragoş a evoluat. Cu paşi mărunţi, ce-i drept, dar a evoluat.

Stă în scaunul lui special în timp ce mama îl pregăteşte pentru masa de prânz. Priveşte atent în jur cu aceiaşi ochi mari. Râde şi îşi întinde mânuţele. Este curios. Tot ce este nou în jurul lui, un lucru, o persoană îi atrage atenţia. Gângureşte, apoi se îndreaptă către mama ca şi cum ar aştepta o confirmare din partea ei. „Ce este, Dragoş? Vorbeşte! Hai, vorbeşte, mama!“, îl îndeamnă Daniela Bistriceanu. Copilul scoate doar câteva sunete îngânate. Nu vorbeşte încă, deși are trei ani și jumătate. Abia rosteşte uneori mama, dar părinţii au încredere. Îi sorb fiecare sunet.

Mama începe să povestească despre evoluţia lui, cum au strâns fiecare bănuţ donat şi au mers în Italia la analize. Aici, diagnosticul lui Dragoş a fost confirmat şi tot de aici au venit şi încurajările. „Am ajuns în Italia, la Clinica Bambino Gesu. I-am făcut toate analizele. Aici ne-au spus că pentru el cea mai importantă este recuperarea. Nu am stat nici o clipă pe gânduri. Ne-am lăsat pe noi, am cerut ajutorul celor din jur şi am mers şi în Ucraina, la recuperare. Aici au aparate pe care clinicile de la noi nu le au. Lucrează foarte mult cu bolnavii. Uneori, mi