Sâmbătă şi duminică, în sala Mare a Teatrului Mihai Eminescu, botoşănenii pot să revadă spectacolul de succes Ivan Turbincă, care a încântat publicul din toată ţara.
Preţul unui bilet bilet este 15 lei pentru adulţi şi 7 lei pentru elevi, studenţi, grupuri organizate. Dramatizarea şi regia artistică aparţin lui Ion Sapdaru, scenografia lui Mihai Pastramagiu, iar coregrafia este semnată de Victoria Bucun. În spectacol au fost distribuiţi actorii : Andreea Moţcu, Petronela Chiribuţă, Lidia Uja, Gina Pătraşcu, Dana Bucătaru, Florin Aioniţoaei, Gheorghe Frunză, Bogdan Muncaciu, Sorin Ciofu, Bogdan Horga, Cezar Amitroaie, Mirela Nistor, Valentin Popa, Ioan Creţescu .
Un doctor dintr-un sat înzăpezit din Botoşani a internat de frică toate gravidele la maternitate
Dramatizare după povestea omonimă a lui Ion Creangă, spectacolul „Ivan Turbincă" iese din tiparele unui basm obişnuit destinat în exclusivitate copiilor, accentul căzând mai mult pe latura psihologică a evoluţiei relaţiei dintre protagonist şi moarte. Dorinţa personajului de a „opri timpul" se izbeşte de perspectiva unei veşnicii plictisitoare, astfel încât, finitudinea existenţei umane devine o binecuvântare de care Ivan Turbincă va fi privat în finalul spectacolului. Episoadele de meditaţie filozofică legate de destinul omenesc sunt alternate frecvent cu scene din inconfundabilul umor al lui Creangă, dar şi cu multiple momente coregrafice şi dansuri cu măşti, specifice folclorului românesc.
De altfel, spectacolul se constituie într-un prilej de manifestare artistică a valorilor de dans, muzică şi măşti din folclorul românesc.