Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Localnicii unei comune buzoiene acuză autorităţile că le fură din ajutoare

Publicat in Cancan, sâmbătă 18 februarie 2012 ·

Conflictul a izbucnit după ce aproximativ 60 de persoane s-au plâns că au primit "numai ulei, zahăr, orez şi paste fănioase, nu şi conserve", scrie Mediafax.

"Noi nu am primit conserve, n-am primit salam, am primit doar ce s-a dat printre degete: o pungă de fidea, orez, făină, mălai, zahăr şi ulei, dar unde s-au dus salamul, carnea, măslinele, caşcavalul, unde s-a dus? Noi vrem să ne dea din toate câte una, aşa cum ni se cuvine", au spus localnicii care o acuză pe Floarea Holeliu, primarul localităţii, că este vinovată de modul în care s-au împărţit ajutoarele.

"S-au adunat că mai vor ajutoare, dar cei din Cilibia au primit toţi ajutoare încă de joi seară, de când au sosit pentru că nu aveai cum să le ţii, că au dat navală. Îi cunosc pe toţi şi nu am mai făcut niciun proces-verbal, nimic. Am distribuit în toate satele Movila Oii, Gara Cilibia, Mânzu, Poştă şi au mai rămas la Primărie o parte din alimentele celor de la Movila Oii pentru că nu au încăput în camion. Cei din Cilibia au primit toţi care cum au venit: mălai, făină, ulei, paste făinoase, orez sau conserve.

E adevărat că nu au fost la fel de multe conserve precum zahăr şi făină şi le-am distribuit în special celor care au fost mai mult timp blocaţi. Cei de aici au avut de suferit mai puţin şi cu toate astea au primit câte ceva, dar eu cred că atunci când îţi dă cineva ceva de pomană zici bogdaproste şi nu mai cântăreşti. Aşa mereu or să fie nemulţumiţi", a declarat primarul din Cilibia, Floarea Holeliu.

Conflictul a izbucnit după ce aproximativ 60 de persoane s-au plâns că au primit "numai ulei, zahăr, orez şi paste fănioase, nu şi conserve", scrie Mediafax.

"Noi nu am primit conserve, n-am primit salam, am primit doar ce s-a dat printre degete: o pungă de fidea, orez, făină, mălai, zahăr şi ulei, dar unde s-au dus salamul, carnea, măslinele, caşcavalul, unde s-a dus? Noi vrem

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 58 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 2 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 6 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°