Despre condiţiile de vânzare a produselor agricole şi animaliere în zona oraşului Găeşti am tot scris, însă autorităţile par să fie insensibile la astfel de situaţii. Vara, oamenii se aşează de-a lungul drumului spre Obor şi vând brânza şi laptele direct de pe caldarâm.
Au certificate de calitate, dar pentru ei nu s-au amenajat în incinta târgului săptămânal boxe speciale unde să-şi valorifice produsele.
Iarna, calvarul îi cuprinde pe producătorii agricoli şi comercianţii din Piaţa “Sfântul Ilie”, singura din oraş, situată chiar în centru, spre deosebite de Obor care se organizează la periferie. Ca să facă faţă gerului, oamenii au pus mână de la mână şi au cumpărat câteva sobe, fie pe lemne, fie pe gaze.
Piaţa este acoperită, dar nu este închisă în totalitate şi nici încălzită. Deşi a fost modernizată cu câţiva ani în urmă, autorităţile nu s-au gândit atunci că iarna acest spaţiu ar trebui să beneficieze de căldură, că altfel îngheaţă şi marfa, şi precupeţii.
Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!