* preşedintele filialei brăilene a PDL-ului are o strategie foarte interesantă în ceea ce priveşte candidatura sa pentru şefia CJ Brăila * democrat liberalul a anunţat că în scurt timp va lansa public un document prin care îşi va lua angajamentul de a respecta toate promisiunile pe care le va face în campania electorală
* în caz contrar, alegătorii vor avea dreptul să îi ceară demisia chiar în timpul mandatului
Constantin Dumitriu este hotărât să vină la şefia Consiliului Judeţean Brăila şi vrea să facă acest lucru în baza unui contract cu brăilenii. Mai exact, acesta a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu se teme de responsabilitate şi că va opta pentru varianta amintită mai sus în cadrul campaniei electorale. "Ca şi candidat pentru Consiliul Judeţean vreau să anunţ că voi lansa public un contract cu cetăţeanul. Ce înseamnă acest contract? În primul rând cred că a venit vremea să responsabilizăm clasa politică şi să răspundem cu toţii pentru promisiunile pe care le facem în campania electorală. Niciun politician aflat la cârma administraţiei locale nu a făcut acest lucru timp de 20 de ani, din contră, au promis tot felul de lucruri. Vorbim aici de aeroporturi, vorbim de pod peste Dunăre, sau de alte investiţii care, în toată această perioadă, au însemnat, de fapt, numai minciuni pentru a păcăli populaţia. Cred că a venit vremea ca cei care candidează sau cei care ajung să conducă administraţia locală să răspundă în faţa cetăţeanului", a spus preşedintele PDL Brăila. Acesta a menţionat că va prezenta în curând documentul amintit, care, conform celor spuse de Dumitriu, va avea responsabilităţi atât din partea sa, dar şi din partea cetăţeanului. "Eu, ca politician, o să îmi asum nişte responsabilităţi în faţa cetăţeanului, dar şi acesta va trebui să îşi asume anumite responsabilităţi faţă de societate - de a-şi plăti taxele şi impozitel