Gigantul de internet ar fi urmărit utilizatorii aplicaţiei de la Apple în scopuri publicitare
Google a negat astfel de intenţii, însă doi ingineri au oferit soluţia pentru situaţia creată
Google Inc, compania care deţine cel mai mare motor de căutare online şi liderul mondial în publicitate online, a fost prinsă zilele trecute într-un scandal destul de mare, în care a fost acuzată că a urmărit utilizatorii browser-ului de internet Safari, dezvoltat de Apple, în scopuri publicitare.
Potrivit publicaţiei americane Wall Street Journal (WSJ), un cercetător din cadrul Universităţii Stanford, Jonathan Mayer a descoperit neregularităţile care permiteau Google şi altor companii de publicitate, să treacă de funcţia standard a aplicaţiei Safari, de a bloca posibilitatea de a urmări utilizatori, prin instalarea automată a unor fişiere temporare (cookies) care colectau date despre comportamentul utilizatorilor.
Instalarea acestor fişiere temporare se făcea prin completarea unor protocoale invizibile asociate cu reclamele de către browser-ul Safari. Însă, aceste forme de conectare nu erau completate. Acestea treceau de Safari ca şi cum ar fi fost completate, deşi nu se colecta niciun fel de informaţie.
Mai departe într-un fişier temporar de format text, colecta date despre activităţile online ale utilizatorilor, care puteau determina comportamentul acestuia. Fişierele temporare erau setate să fie active tip de 12 ore pentru cei care nu erau logaţi la reţeaua Google+ şi 24 de ore în cazul celor care erau conectaţi la reţeaua de socializare.
Cei de la Google au dezactivat codurile care permiteau această posibilitate, imediat după ce au fost contactaţi de către cei de la WSJ.
Google: "Cookie"-urile noastre nu colectează date personale
Reprezentanţii Google au afirmat că nu au avut niciodată asemenea intenţii şi că nu au