De ce este dezgustător abuzul televiziunilor de imagini cu bătrâni împietriţi în faţa caselor coşcovite de zăpadă, învăluite de muzica aceea tânguitoare, menită să îngroaşe şi mai tare patetismul hidos cu care este exploatată o lacrimă pe obrazul unei femei care a crezut că va muri de foame şi uitată de toţi în coşmelia ei înghiţită de nămeţi, filmată în slow-motion şi cu zoom-ul forţat la maxim, ca un ochi ce stă să iasă din orbită? Pentru că sub pojghiţa de empatie teatrală şi kitschoasă, dincolo de stratul gros de indiferenţă rutinată care acompaniază zilnic, mecanic şi profesionist, goana după audienţă, zace un ocean de profundă şi cinică nepăsare. A celor ce observă realitatea, a celor ce o manipulează pentru a ne distrage atenţia de la ce se ascunde dincolo de ea, dar şi a acelora în mâinile cărora stă puterea de a o schimba.

Toată suferinţa zecilor de mii de oameni din sudul ţării nu vine de la Dumnezeu, după cum se tânguiau năpăstuiţii viscolului, ci, în cea mai mare parte, de la semenii lor. Aşa cum se întâmplă cu cele mai multe dintre suferinţele românilor. Ce este cel mai important, aceşti semeni dezumanizaţi nu reprezintă o masă amorfă şi anonimă, ci una care ar putea fi uşor identificată şi trasă la răspundere. Singura condiţie este să nu ne mai pierdem vremea cu tele-bocitul, să ne uităm în acte şi în legi şi să-i presăm pe cei ce ne conduc sau se pregătesc să o facă să le aplice sau să le schimbe dacă nu sunt suficient de bune. Şi, mai ales, să renunţe la complicităţile ticăloase cu cei ce ar fi în stare să ne lase troieniţi până la vară dacă asta le-ar aduce un milion de euro în plus.

Problema este, evident, la cei ce au încheiat contractele de deszăpezire în bătaie de joc. Consilierii judeţeni şi locali, ocoliţi în mod suspect în şedinţele de înfierare a guvernării, au încredinţat aceste contracte unora dintre ei sau tovarăşilor lor. C