Aşa spune istoria locului de baştină al Dolănestilor, că primul din neam ar fi fost un haiduc pe nume Dolan! Astfel că la rădăcina arborelui genealogic al celui mai îndrăgit oltean de pe faţa pământului se află un personaj de baladă.
Copleşit de personalităţile înaintaşilor, Ionuţ s-a revoltat împotriva brandului şi s-a vrut altceva. „Am vrut să mă fac actor, dar n-a vrut tata! Am vrut să mă fac, preot, dar n-a vrut tata!”
Câte lucruri oare şi-a mai dorit Ionuţ, dar tatăl său i-a interzis? Nu-şi mai aduce aminte de mângâierea mamei în copilărie, de grija şi de iubirea ei necondiţionată, dar îşi aduce aminte că, atunci când o vedea la televizor, avea crize de plâns. fii îşi mai aminteşte de prima bonă care îl bătea deşi n-avea mai mult de 3-4 ani. Coana Marioara a fost Baba Cloanţa din copilăria lui Ionuţ, o copilărie din care n-a lipsit nici un lucru material... Mama însă i-a fost interzisă.
Câţi ani de terapie ar trebui să facă un om să înţeleagă de ce un tată răpeşte propriului său copil îmbrăţişarea maternă? Ionuţ priveşte trecutul cu detaşare şi înţelegere, spunând că părinţii săi au fost două pietre tari. „Sunt ceea ce sunt datorită tatălui meu! Nimeni nu poate înţelege relaţia pe care am avut-o cu el pentru că nimeni n-a fost în pielea mea!” E multă tristeţe adunată în sufletul său, o tristeţe pe care nu se sfieşte s-o arate, pentru că publicul a fost martor în istoria tumultuoasă a cuplului Maria Ciobanu – Ion Dolănescu.
La 40 de ani, Ionuţ e împlinit! Şi-a întâlnit femeia vieţii, cu care este împreună de 5 ani, perioadă în care nu s-au certat niciodată. „Categoric este femeia vieţii mele: este bună, răbdătoare şi ne înţelegem.” Ionuţ mai spune că Doiniţa este femeia care îl merită cu prisosinţă! Deloc modest într-o astfel de afirmaţie, Ionuţ are conştiinţa propriei valori, deşi ştie că niciodată nu va însemna pentru public mai mult