* ADEVĂRUL
* Ungureanu: În 60 de zile, să crească bugetul cu 1,5% din PIB din combaterea evaziunii fiscale
Premierul Ungureanu a cerut ca, în 60 de zile, acţiunile de combatere a evaziunii fiscale în zonele alcool şi produse vegetale, să aducă venituri la buget de 1,5% din PIB. Ungureanu a spus că obiectivul de combatere a evaziunii fiscale este unul "de siguranţă naţională", se arată într-un comunicat transmis agenţiilor de presă. Potrivit comunicatului, şeful Executivului a arătat că accesarea fondurilor europene şi combaterea evaziunii fiscale sunt cele "două surse importante pentru creşterea veniturilor bugetare şi a produsului intern brut".
* Preţul acţiunilor celor mai importante 600 de companii din Europa a crescut
Acţiunile companiilor europene au crescut pentru a treia zi consecutiv. Indicele Stoxx Europe al celor mai importante 600 de companii europene tranzacţionate la bursă a atins astfel un maxim al ultimelor şase luni, tras în sus de faptul că investitorii se aşteaptă ca liderii zonei euro să ajungă la un consens cu privire la o nouă tranşă de împrumut pentru salvarea Greciei. Preţul acţiunilor companiei Anglo American Plc a crescut cu 1,4% după ce a afişat veniturile anule ce au depăşit aşteptările analiştilor. Acţiunile Lafarge SA au crescut cu 6, 3% după ce au raportat venituri operaţionale ce au depăşit estimările. Acţiunile imobiliare ale Persimmon Plc şi Berkeley Group Holdings Plc au înregistrat şi ele creşteri după ce banca de investiţii JPMorgan Chase&Co a crescut nivelul de recomandare al celor două companii pe piaţă.
* Japonia se trezeşte încet la realitatea riscului dat de imensa sa datorie publică
Fuga capitalului, creşterea bruscă şi enormă a costurilor de împrumut, prăbuşirea burselor de acţiuni şi o bancă centrală forţată să finanţeze băncile naţionale. Aceasta este realitatea cu care Japonia s-ar pute