Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rupţi de lume

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 18 februarie 2012 ·

Mai bine de 200 de oameni din localitatea Cărămidaru, judeţul Mehedinţi, sunt izolaţi de două săptămâni. Oamenii spun că nu mai au alimente, pâine şi nici apă de băut. Bătrânii se tem că vor cădea pe ei locuinţele din cauza greutății omătului, iar copiii merg kilometri întregi prin zăpadă ca să ajungă la şcoală.

Rupţi de lume şi la mila Domnului, aşa se consideră localnicii din satul Cărămidaru. Oamenii spun că de două săptămâni nu a mai ajuns nimeni la ei, iar despre drumuri ori uliţe deszăpezite nici nu poate fi vorba.

„Suntem vai de capul nostru, nu mai ştim unde să ne ducem şi la cine să cerem ajutorul! Nu mai avem ce să mai mâncăm, făină mai am puţină ca să mai fac pâine, am tot mâncat mămăligă zilele astea. Maşina cu pâine nu mai vine la magazin, orez, fidea, zahăr, nu mai este nimic de vânzare. Poate dumneavoastră reuşiţi să duceți vestea pe la autorităţi, să ne ajute şi de noi“, a spus o bătrână cu lacrimi în ochi.

Ca să poată răzbi prin zăpadă, oamenii înjugă boii şi fac pârtii cu plugul de lemn.

„Împreună cu un vecin am făcut un plug din lemn şi l-am prins după boi şi aşa am făcut pârtie prin sat, ca să putem merge unde avem treabă. Nu a trecut nimeni să ne întrebe dacă avem nevoie de ceva. Bine că încă avem curent în casă şi nu stăm în beznă, că de mâncare nu ştiu ce o să facem“, a mai spus un localnic.

Viață grea au atât navetiştii care trebuie să ajungă la muncă la Severin sau la Motru, dar şi elevii, care merg prin zăpada ce trece de genunchi. La Primăria Şişeşti, instituție ce ar trebui să aibă grijă şi de cei 200 de oameni din Cărămidaru, vineri după prânz nu era nimeni.

„Nu este nimeni la primărie. Domnul primar e plecat la Severin cu treabă. Nu ştiu să vă spun mai multe“, a spus paznicul primăriei.

Localnicii din Cărămidaru aşteaptă un utilaj să deszăpezească drumurile, aşa cum aşteaptă să vină şi primăvara să îşi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a operat primele arestări pentru lansarea eșuată a unei nave de război

HotNews acum 3 ore
Coreea de Nord a reținut trei oficiali ai unui șantier naval în urma unui accident petrecut în timpul lansării unei noi nave de război, a relatat presa de stat, citate de BBC Părți din fundul distrugătorului de 5.000 de tone au fost zdrobite în timp

Statele Unite comemorează cinci ani de la a moartea lui George Floyd

Mediafax acum 27 minute
Arestarea și uciderea lui George Floyd la 25 mai 2020 la Minneapolis (Minnesota) a dat un nou impuls mișcării „Black Lives Matter” (BLM), care visa să rezolve odată pentru totdeauna problemele profund înrădăcinate ale rasismului în Statele Unite, de

BYD a depăşit Tesla în vânzările de vehicule electrice din Europa pentru prima dată

G4Media acum o ora
Producătorul auto chinez BYD a vândut, pentru prima dată, mai multe vehicule electrice în Europa decât Tesla, conform unui raport publicat de firma de cercetare de piaţă JATO Dynamics, citat de Reuters, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI

Stuttgart a câștigat Cupa Germaniei după 28 de ani! Echipa de liga a treia, oprită în finală

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Stuttgart învins-o pe Arminia Bielefeld cu 4-2 și a câștigat astfel Cupa Germaniei pentru prima dată după 28 de ani.

Atac rusesc cu drone asupra Ucrainei, duminică dimineaţă: Trei persoane au fost ucise, alte 11 au fost rănite

G4Media acum 2 ore
Forţele ruse au atacat Kievul şi alte oraşe duminică dimineaţă, rănind cel puţin 11 persoane în capitală, în timp ce trei persoane au murit în oraşele din jurul acesteia şi deteriorând locuinţe şi alte clădiri, au declarat oficialii locali, citaţi d

Franța: Justiția îi refuză fondatorului Telegram, Pavel Durov, o cerere de călătorie la Oslo

HotNews acum 3 ore
Justiția franceză i-a refuzat fondatorului Telegram, Pavel Durov, care este anchetat pentru complicitate la activități criminale, cererea de a călători la Oslo pentru a participa la o conferință, a indicat sâmbătă Parchetul din Paris, citat de AFP.

CEO-ul Nvidia numeşte politicile de reindustrializare ale lui Donald Trump ca fiind ”vizionare”

G4Media acum 2 ore
Directorul general al Nvidia, Jensen Huang, a lăudat sâmbătă eforturile preşedintelui american Donald Trump de a stimula industria tehnologică din SUA, afirmând că sunt ”vizionare”, în timp ce compania sa a anunţat un parteneriat cu mai multe compan

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 9 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european

Ziarul Financiar acum 13 ore
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european la alegerile prezidenţiale. Dan participă la marşul „Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum 9 ore
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/17°
lun.

10°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/19°
lun.

14°/16°
mar.

12°/15°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

8°/16°
mie.

11°/13°
Timisoara
acum

10°
dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/22°