Doi foşti înalţi responsabili din fotbalul chinez au fost condamnaţi, sâmbătă, la închisoare, pentru luare de mită şi pentru trucarea unor meciuri, în cazuri în care exista şi riscul pedeapsei cu moartea, a anunţat agenţia China Nouă, informează AFP.
Yang Yimin, fost vicepreşedinte al Federaţiei Chineze de Fotbal (CFA) a fost condamnat la zece ani şi jumătate de închisoare şi a fost amendat cu 200.000 de yuani (24.200 de euro), după ce a primit mită în valoare totală de 1,25 milioane de yuani. El a anunţat că nu va face apel.
"Sancţiunea nu este severă. Yang a primit mită în timp ce ocupa o funcţie oficială, iar pedeapsa cea mai severă în astfel de cazuri este cea cu moartea", a declarat avocatul lui Yang, Wang Shujing.
Zhang Jianqiang, fost director al Comisiei de Arbitri a CFA, a fost la rândul său condamnat la 12 ani de închisoare pentru că a primit mită de 2,73 milioane de yuani. E a fost amendat cu suma de 250.000 de yuani.
Cei doi au fost condamnaţi de tribunalul din Tieling, care a pronunţat sentinţe şi în cazul altor 19 persoane, responsabili ai CFA sau ai unor cluburi de fotbal chineze. Dintre acestea, Du Yunqi, fost preşedinte al clubului Qingdao, a fost condamnat la şapte ani de închisoare.
Potrivit China Nouă, mai mulţi suporteri strânşi în faţa tribunalului şi-au manifestat bucuria după aflarea sentinţelor, aprinzând petarde.
Corupţia afectează de mai mulţi ani fotbalul chinez.
Joi, un alt tribunal a condamnat la închisoare patru arbitri, între care şi Lu Jun, care a participat la Cupa Mondială din 2002 şi la Jocurile Olimpice din 2000.
Doi foşti înalţi responsabili din fotbalul chinez au fost condamnaţi, sâmbătă, la închisoare, pentru luare de mită şi pentru trucarea unor meciuri, în cazuri în care exista şi riscul pedeapsei cu moartea, a anunţat agenţi