Dacă vreodată v-aţi întrebat cum erau serviciile poştale în trecut, C.D. Fortunescu v-a anticipat curiozitatea. El a publicat, în 1925, însemnări dintr-o carte interesantă, ce tratau în principal activitatea poştelor din ţară.
Un comunicat de la Ministerul Finanţelor (numărul 7390 din 27 aprilie 1862) anunţa că „de la 1 Mai 1863 serviciul postal, cum şi transportul cu diligenţele, a rămas a se administra «tot caşi dincolo de Milcov» în regie. În oraşele Bucureşti, Brăila, Craiova, Ploeşti, Calafat, Giurgiu şi Olteniţa se înfiinţează câte un biurou postal, iar în Buzău, R. Sărat, Piteşti, Slatina, T.-Jiu, Severin, R.-Vâlcii, Caracal, T.-Măgurele, Stirbeiu, Târgoviştea şi C.-Lung câte o sucursală, a cărei conducere s’o aibă casierii generali respectivi ai judeţelor, slujba fiind făcută de funcţionari anume destinaţi serviciului postal“.
„Trădătorul“ şi scrisoarea
Taxa unei scrisori francate era de 30 de parale în ţară, dacă, desigur, scrisoarea nu făcea mai mult de cinci schimburi pe drum în călătoria ei către destinatar. Se primeau şi scrisori recomandate pentru 60 de parale, precum şi „gropuri, scrisori de valoare şi pachete poştale“. Scrisorile se francau. „Trădătorul“ (ăsta-i numele pe care-l purtau „prezentatorii“, cei care obişnuiau să predea o scrisoare poştei) putea să-şi cumpere încă de pe atunci, din 1863, „timbruri poştale şi le va lipi pe scrisoare, aruncându-le în urmă în una din lădiţele de scrisori“.
Informaţiile despre preţ şi instrucţiunile de depunere a unei scrisori erau urmate de un tabel, care cuprindea cele 30 de curse poştale din toată România. Prin Craiova treceau trei astfel de drumuri. Unul legat de Capitală, altul de Calafat şi al treilea de Verciorova. În plus, prin Oltenia mai mergeau legături între Severin şi Gruia, Târgu Jiu şi Ţânţăreni şi între Slatina şi Bechet. Fiecare dintre cele 30 de curse se
