Descoperitul de cont sau overdraftul, adică banii luaţi cu împrumut de pe cardul de debit, poate ascunde capcane pentru cei care iau în avans cât mai multe salarii. Aflaţi din GdS cum puteţi să evitaţi dificultățile în cazul descoperitului de cont.
Persoanele fizice au înlocuit creditul de nevoi personale cu overdraftul, adică se împrumută de la băncile la care au cardurile de salarii cu două, trei, şase sau chiar 11 salarii în avans. Nevoia acută de finanţări a oamenilor este satisfăcută mai repede decât în cazul unui credit clasic, însă aceşti bani trebuie şi restituiţi băncii într-un termen rezonabil. Adesea oamenii ştiu la ce dobânzi se expun atunci când ridică mai multe salarii în avans de pe cardul de debit, dar nu cunosc ce urmări pot avea asupra lor aceste acţiuni. Dacă unitatea bancară nu v-a spus cum trebuie să procedaţi atunci când doriţi să faceţi un descoperit de cont, trebuie să întrebaţi la ghişeele băncii, dedicate persoanelor fizice. Potrivit legislaţiei transparenţei în sistemul bancar, funcţionarii băncii sunt obligaţi să vă comunice toate datele de care aveţi nevoie.
Dacă nu faceți cerere, nu vi se închide contul
După ce achitaţi banii luaţi în avans de pe card, trebuie să faceți o cerere către bancă, pentru închiderea contului. Unele bănci informează clienţii despre acest aspect, altele nu. Iată ce a păţit o craioveancă acum câţiva ani, după ce a crezut că şi-a încheiat socotelile cu banca în urma unui descoperit de cont. „Aveam salariul de 780 de lei pe lună. Am făcut overdraft pe un salariu, apoi le-am lăsat banii în cont pe luna viitoare. Adică nu am mai ridicat salariul meu timp de o lună. După trei-patru ani, când am mers la altă bancă pentru un credit, am aflat că aveam o datorie de 980 de lei şi că mă băgaseră în Centrala Riscurilor Bancare, deci nu puteam face nici un credit. Banca la care făcusem overdraf