La 20 februarie 1856 a fost promulgată Legea pentru desfiinţarea robiei în cazul ţiganilor particulari, aflaţi în proprietatea boierilor. Dezrobirea ţiganilor a reprezentat prima reformă socială de modernizare a Principatelor Române.
Romii din ţara noastră sărbătoresc în 20 februarie "Ziua Dezrobirii Romilor din România". Evenimentele dedicate acestei zile au început încă de vineri când ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a declarat că Guvernul şi Ambasada SUA sunt pregătite să ajute romii români să ajungă la egalitatea deplină cu ceilalţi şi că ei trebuie să se organizeze în formaţiuni politice care să le ceară drepturile. Vezi aici detalii!
Vă prezentăm la jos povestea originii şi evoluţiei ţiganilor din Ţările Române până la dezrobirea lor, realizată de către revista "Historia".
Istoricii si istoria tiganilor
In spatiul romanesc, cel care le-a acordat primul atentia sa a fost Dimitrie Cantemir, dar acesta se arata dezorientat in ceea ce priveste originea lor, iar D. Fotino, care le dedica spatii importante in "Istoria Daciei" din anul 1819, nu pomeneste despre locul de unde au venit in tarile Romane. M. Kogalniceanu, realizatorul unui prim studiu referitor la tiganii din tarile Romane in anul 1837, introduce in istoriografia romanesca cercetarile scolii germane de istorie, afirmand originea lor indiana. Pe aceeiasi pozitie s-au aflat si alti autori romani: M. Statescu (1884), Dimitrie Dan (1893), A.D. Xenopol (1895), N. Iorga (1930), G. Potra (1939), I. Chelcea (1944), A. Gonta (1986), V. Achim (1998) etc.
Studiile de mitologie romaneasca mentioneaza traditii conform carora tiganii sunt egipteni, urmasi ai oastei faraonului sau ca ar fi descendenti ai biblicului Ham, care ar fi fost blestemat de tatal sau Noe sa aiba o culoare negriciasa si sa fie nomad. Ham l-ar fi innegrit pe tatal sau cu taciuni, profitand de goliciunea in care se afla c