Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Te deranjează sunetul de apel al telefoanelor "vecinilor"? Ai grijă, îţi poate afecta creierul!

Publicat in Libertatea, sâmbătă 18 februarie 2012 ·

Ţi s-a întamplat ce puţin o dată ca în timp ce erai “prins” într-o activitate, soneria unui telefon să pornească şi să te scoată din minţi? Ei bine, mai mulţi cercetători au ajuns la concluzia că unele sonerii de mobil pot afecta creierul! Ţi s-a întamplat ce puţin o dată ca în timp ce erai “prins” într-o activitate, soneria unui telefon să pornească şi să te scoată din minţi? Ei bine, mai mulţi cercetători au ajuns la concluzia că unele sonerii de mobil pot afecta creierul!

Tonurile de apel ne distrag atenţia, reducându-ne capacitatea de a ne aduce aminte informaţii şi de a ne concentra. Potrivit descopera.ro, pentru a urmări efectele pe care le au sunetele de apel asupra noastră, cercetătorii de la Universitatea Washington din St. Louis, SUA, au efectuat un studiu amănunţit, împărţit în două etape.

Primul test a fost efectuat pe un grup de studenţi care au fost rugaţi să identifice rapid o serie de obiecte care apăreau pentru câteva momente pe monitorul unui calculator. În acest timp, un telefon mobil suna în repetate rânduri. Uneori, tonul lui de apel era unul standard; alteori, se auzea o melodie cunoscută. De fiecarea dată când telefonul suna, oamenii de ştiinţă au observat că viteza de reacţie a studenţilor scădea. Cu toate acestea, atunci când se auzea un sunet de apel standard, voluntarii îşi recăpătau atenţia mult mai rapid. În a doua parte a studiului, un grup de studenţi a luat parte la un curs în timpul căruia un telefon a sunat 30 de secunde, iar un alt grup a asistat la un curs fără întreruperi.

La finalul cursurilor studenţii, au primit un test pentru a se verifica informaţiile reţinute din timpul predării, iar rezultatele au arătat că cei ai căror curs a fost întrerupt de sunetul de apel s-au descurcat cu aproape 25% mai prost decât colegii lor.

Cu alte cuvinte, sunetul de apel al telefonului mobil nu doar ne distrage atenţia, dar

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, după decizia CCR privind candidatura lui Călin Georgescu: „Închide un episod extrem de tensionat și periculos pe care România l-a trăit”

HotNews acum 17 minute
Premierul Marcel Ciolacu a avut marți seară o primă reacție după decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a respinge definitiv candidatura lui Călin Georgescu la alegeri prezidențiale. Ciolacu a transmis că decizia CCR reprezintă o încheie

Ucraina acceptă o încetare a focului de 30 de zile. Decizia finală e la Moscova

Ziua Constanta acum 34 minute
Ucraina a fost de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în conflictul cu Rusia în timpul discuțiilor cu oficialii americani din Arabia Saudită. Ucraina a fost de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în

Nicuşor Dan: Partidele corupte care au promovat incompetenţi în funcţii publice, principalele vinovate pentru situaţia de haos/ Statul român e slab şi vulnerabil/ Este misiunea viitorului preşedinte să repornească lupta anticorupţie şi să refacă punţile

News.ro acum 47 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, afirmă că ”partidele politice corupte care au promovat incompetenţi în funcţii publice sunt principalele vinovate pentru situaţia de haos în care ne aflăm astăzi”, adăugând că decizia C

BREAKING | Decizie CCR: Legea privind pensiile militare este neconstituţională

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a admis sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că legea de completare a Legii privind pensiile militare este neconstituţională, relatează Agerpres. Potrivit unui anunț oficial al CCR, îÎn şedinţa din data d

Anamaria Gavrilă, după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu: “Un sistem înfiorător și-a arătat colții și devorează din democrația și din libertatea noastră”

G4Media acum 2 ore
Anamaria Gavrilă, lidera partidului POT, a declarat marți, după ce Curtea Constituțională a invalidat candidatura lui Călin Georgescu, că “România se află într-o situație extrem de dificilă”. “Odată cu anularea ilegală a alegerilor prezidențiale, un

Ucraina este de acord să accepte o încetare a focului imediată, de 30 de zile, potrivit unei declarații comune SUA-Ucraina / Statele Unite vor ridica imediat suspendarea schimbului de informații și vor relua asistența de securitate pentru Ucraina

G4Media acum o ora
Ucraina a fost de acord să accepte o propunere americană pentru o încetare imediată a focului de 30 de zile și să ia măsuri pentru restabilirea unei păci durabile după invazia Rusiei, potrivit unei declarații comune SUA-Ucraina de marți, transmite R

Donald Trump anunță că va crește la 50% taxele pe importurile de oțel și aluminiu din Canada

HotNews acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat marți, 11 martie, că va dubla tarifele pentru oțelul și aluminiul importate din Canada, de la 25% la 50%. Măsura va intra în vigoare miercuri dimineață, a scris Trump, într-o postare pe rețeaua sa de sociali

Parlamentul European aprobă 1,9 miliarde de euro pentru Moldova, un pachet de ajutor economic record în istoria independenţei ţării

News.ro acum 5 ore
Parlamentul European a votat marţi pentru acordarea unui pachet de ajutor economic de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova, un record în istoria post-independenţă a ţării. Potrivit eurodeputatului Siegfried Mureşan, votul a fost covârşitor:

Reparație morală?! La 3 ani după David Popovici, Gică Hagi va fi decorat cu cea mai înaltă distincție a statului român

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, îl va decora pe Gică Hagi (60 de ani) cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincție a statului. Ceremonia de decorare a fost programată pe 12 martie, de la ora 1

Dominic Fritz: Nu e un sfârşit fericit, ci un început greu. Călin Georgescu nu va mai fi pe buletinul de vot, o veste liniştitoare pentru mulţi/ Nu e momentul să răsuflăm uşuraţi

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a reacţionat după ce CCR a respins definitiv candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale, el afirmând că este o veste liniştitoare pentru mulţi, dar a

Vremea

București
acum

16°
mar.

11°/21°
mie.

12°/20°
joi

13°/24°
vin.

13°/23°
Iasi
acum

19°
mar.

11°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/24°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

13°
mar.

9°/16°
mie.

11°/17°
joi

10°/17°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

10°/17°
mie.

8°/17°
joi

10°/18°
vin.

9°/18°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/16°
mie.

9°/19°
joi

12°/20°
vin.

10°/20°