UPDATE, ora 18.29- Unul dintre cei cinci răniţi în cea de-a doua explozie produsă la Sighet, adus la Spitalul de Arşi din Capitală, un pompier, este într-o stare foarte gravă, având arsuri pe 80% din suprafaţa corpului.
”Din cele cinci victime care au ajuns la Spitalul de Arşi una este în stare foarte gravă, are arsuri pe 80% din suprafaţa corpului şi viaţa îi este în pericol. Este vorba de un pompier”, a declarat managerul Spitalului de Arşi, Vitalie Stan. Potrivit acestuia, celelalte victime sunt în stare destul de bună, sunt stabile. ”Acestea sunt evaluate în acest moment şi se scoate ţesutul mort, grefele urmând să aibă loc, probabil, săptămâna viitoare, după o altă evaluare”, a mai spus acesta. El a mai precizat că o parte dintre tinerele aduse la spital au arsuri pe mâini şi vor fi grefate. Răniţii din prima deflagraţie, care au venit cu primul transport, sunt bine, a mai spus acesta. Un număr de 17 persoane au fost rănite în urma unor explozii care s-au produs într-un club din Sighetu Marmaţiei.
—————————————————
Majoritatea persoanelor surprinse, duminică, în a doua explozie produsă la clubul din Sighetu Marmaţiei, au arsuri de gradele I şi III pe corp, iar rănile acoperă peste 50% din suprafaţa corpului.
‘Toţi pacienţii au fost stabilizaţi. Nu există nicio persoană intubată’, a declarat, pentru Agerpres, directorul Spitalului orăşenesc din Sighetu Marmaţiei, dr. Vasile Ştefanca. Una dintre persoanele rănite duminică va rămâne, temporar, la Sighetu Marmaţiei pentru tratamente şi investigaţii medicale. Ea a fost diagnosticată cu traumatism toracic şi traumatism cranian.
Un specialist în gaze a declarat la Realitatea TV că prima explozie s-a produs din cauză că în clubul respectiv nu fusese instalat detector de gaze. A doua explozie, potrivit prefectului judeţului Maramureş, a avut loc din cauza gazelor rămase pe ţevi, fiind înch