Concursul se organizează la sediul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin, din strada Mareşal.Averescu numărul 2 ,în perioada 27-30.03.2012 şi constă în susţinerea a două probe
Orice persoană care cunoaşte limba română, scris şi vorbit, are o stare de sănătate corespunzătoare, nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni, nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică, are studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă, a absolvit cursuri/programe de formare profesională specifice funcţiei de administrator public poate opta pentru acest post.
Se cere experineţă de minimum cinci ani în specialitatea studiilor absolvite şi o experienţă în funcţii de conducere deţinute care au conexiuni cu funcţia de administrator public de minimum 3 ani.
Persoana care vrea să fie administratorul public al muncipiului trebuie să aibă cunoştinte de operare pe calculator - nivel mediu, abilităţii de negociere şi mediere, capacitate de convingere, autocontrol, echilibru psihoemoţional şi capacitatea de a lua decizii.
Concursul se organizează la sediul Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin, din strada MareşalAverescu nr.2 ,în perioada 27-30.03.2012 şi constă în susţinerea a două probe.
Proba scrisă în data de 27 martie 2012 ora 10.00, iar pe 30 martie a.c., are loc interviul şi prezentarea proiectului de management.
Acesta va conţine o expunere de metode, strategii, programe, proiecte, măsuri ce vor fi avute în vedere în perioada de executare a contractului, propuneri de îmbunătăţire a tuturor factorilor implicaţi în transformarea,modernizarea şi dezvoltarea urbanistică.
Dosarele de înscriere la concurs se depun în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului. Informaţii suplimentare şi bibliografia se pot obţine la Compartimentul resurse umane din cadrul Primăriei Drobeta Turnu Seve