Coaliţia majoritară nu-şi mobilizează oamenii în Parlament şi nu are cvorum la şedinţe. Mai mult, democrat-liberalii tipăresc afişe în care îi demască pe „chiulangiii“ din PSD şi PNL.
Sesiunea parlamentară a început de două săptămâni, dar singura zi în care Legislativul a lucrat cu adevărat a fost cea în care a fost votat Guvernul Ungureanu. Opoziţia este în grevă parlamentară, iar senatorii şi deputaţii Puterii au lipsit pe capete, invocând starea vremii şi profitând de faptul că, în lipsa USL, nu a avut cine să ceară verificarea cvorumului.
În paralel, PDL a declanşat o campanie negativă la adresa USL, acuzând parlamentarii Opoziţiei că nu vin la lucrări, dar îşi încasează salariile. Senatul României a fost aproape pustiu în ultima perioadă. Şedinţa de plen de lunea trecută a fost anulată, potrivit deciziei conducerii acestei Camere legislative, pe motiv că unii senatori ai Coaliţiei nu au putut ajunge la Parlament din cauza condiţiilor meteorologice.
Doar câteva comisii s-au întrunit, marţi, în condiţiile boicotului iniţiat de Opoziţie şi ale absenţelor din arcul majoritar. În majoritatea cazurilor, profitând de absenţa colegilor din Opoziţie, parlamentarii Puterii au parcurs rapid proiectele aflate pe ordinea de zi, cele mai multe dintre comisii finalizându-şi lucrările înainte de prânz.
Miercuri şi joi, senatorii au avut „activitate în teritoriu" - formula elegantă sub care se ascunde, în multe cazuri, minivacanţa de sfârşit de săptămână.
Au semnat condica şi au plecat
Situaţia a fost identică şi la Camera Deputaţilor, cu toate că aici Puterea are suficienţi parlamentari pentru a avea cvorum şi în absenţa Opoziţiei. Deputaţii şi-au luat şi ei liber luni, invocând drept motiv tot starea vremii. Lucrurile nu au stat mai bine nici la şedinţa de plen de marţi. Deputaţii au început programul cu o întârziere de o jumătate de oră, p