Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bobby Brown explică de ce a plecat de la slujba de înmormântare a lui Whitney Houston

Publicat in Gandul, duminică 19 februarie 2012 ·

Cântăreţul Bobby Houston a plecat în timpul ceremoniei funerare a fostei sale soţii Whitney Houston, ce a avut loc sâmbătă, întrucât agenţii de pază i-au cerut de mai multe ori să îşi schimbe locul în biserică şi l-au împiedicat să îşi vadă fiica, relatează Reuters.

Într-o declaraţie de presă, Bobby Brown afirmă că, la scurt timp după ce a ajuns la biserica New Hope din Newark, unde a fost organizată sâmbătă ceremonia funerară în memoria fostei sale soţii, agenţii de pază l-au obligat să îşi schimbe de trei ori locul şi nu i-au permis să o vadă pe fiica lui şi a cântăreţei Whitney Houston, Bobby Kristina Brown, în vârstă de 18 ani.

Brown şi Houston au divorţat în 2007 după un mariaj turbulent care a durat 15 ani.

"Nu reuşesc să înţeleg motivul pentru care agenţii de pază mi-au tratat familia în acest fel şi motivul pentru care ne-au cerut să ne mutăm doar nouă şi nimănui altcuiva. Din acest motiv, m-am dus şi am sărutat sicriul fostei mele soţii şi am plecat, pentru că nu am vrut să creez o scenă. Copiii mei sunt foarte afectaţi de aceste evenimente", a declarat Bobby Brown.

"Era o zi în care trebuia să o omagiem pe Whitney. Mă îndoiesc că ea ar fi vrut ca astfel de lucruri să se întâmple", a adăugat rapperul american.

Perioada de 15 ani în care Whitney Houston a fost căsătorită cu Bobby Brown a coincis cu o scădere a calităţii şi a frecvenţei albumelor cântăreţei, care a recunoscut în mod public că în aceeaşi perioadă ea a început să se confrunte cu dependenţa de alcool, cocaină şi medicamente.

Rudele, prietenii şi numeroase staruri i-au adus un ultim omagiu cântăreţei Whitney Houston, sâmbătă seară, în cadrul unei ceremonii funerare publice, organizată la biserca baptistă New Hope din Newark, care a luat forma unei celebrări a vieţii şi a talentului artistei decedate pe 11 februarie, la vârsta de 48 de ani. @N_P

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 30 minute
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum 39 minute
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum 25 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 8 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 10 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°