Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea din spatele picturii record vândute cu 35.000 de euro! Locomotiva "Prinţesa" va avea 199 de vagoane!

Publicat in Cancan, duminică 19 februarie 2012 ·

"PrinŢesa", cea mai scumpă Şi mai mare pictură realizată de un pictor contemporan vân­dută vreodată pe teritoriul României în cadrul unei licitaŢii, este o locomotivă cu aburi în mărime naturală, model de început de secol XX, pictată la scară 1:1.

Alexandru Bunescu a început lucrarea, practic, în urmă cu trei ani, deŞi realizarea ei în fapt a durat Şase luni. În urmă cu trei ani a făcut niŞte fotografii în gara din SighiŞoara, unde se plictisea în aŞteptarea trenului spre casă. "Am cerut aparatul foto Adelinei Cacio, colega mea, pentru a face o scurtă «vânătoare de imagini». Când am ajuns la Cluj-Napoca am făcut un desen cu roata unui vagon de personal Şi amortizoarele. La final, l-am chemat în atelier pe profesorul meu, Radu Solovăstru, pentru a-i arăta desenul. El m-a încurajat Şi mi-a spus că această lucrare poate contribui la formarea identităŢii Şi originalităŢii proiectelor ce vor urma, adică o lucrare capitală pentru cariera mea. De la ea m-am gândit să desenez un tren de mărime naturală pe care mi-l doresc a fi de aproximativ 4 km, cam 200 de vagoane".

Vis. Speră să-și ducă la final proiectul de viață, “Prințesa”, și la un moment dat cele 199 de vagoane plus locomotiva să fie expuse pe teritoriul RomânieiDe aproape un an pictează primul vagon

A doua zi după licitaŢia record, organizată în BucureŞti, Alexandru Bunescu s-a întors la Cluj, unde a avut de susŢinut un examen. Imediat după aceea s-a închis în atelier Şi, după cum spune, "am demarat următorul proiect, la care lucrez Şi acum, asta însemnând primul vagon din acest tren. Acest vagon este dedicat fratelui meu, cu patru ani mai mare decât mine. Când am intrat în liceu, în clasa a IX-a, el a Ţinut o ŞedinŢă de familie Şi le-a spus părinŢilor mei că nu mai vrea să urmeze studiile universitare la Cluj în domeniul IT, fiindcă nu avem posibilitatea financiară de a-Şi continua stud

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 36 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum 24 minute
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 43 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 17 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 2 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°